În mesajul transmis, liderul Simion îi îndeamnă pe susținători să abandoneze criticile din mediul online și să se mobilizeze în stradă, chiar și în condiții de frig. „Nu mai comentați… ieșiți în stradă. Luptați pentru ceea ce vă aparține”, afirmă conducătorul AUR, subliniind necesitatea acțiunilor civice pentru „a înlătura această guvernare”.
În aceeași intervenție, George Simion a discutat despre planurile AUR pentru începutul anului 2026. El a menționat că partidul „organizează mai multe acțiuni publice”, inclusiv o deplasare în SUA („mergem în America”), și intenția de a participa la un miting organizat de „Actiunea Conservatoare”, despre care spune că se opune „legii Vexler” și oricăror alte proteste.
Liderul AUR a reacționat, de asemenea, cu acuzații la adresa funcționării sistemului democratic din România, susținând că țara s-ar afla într-un „regim hibrid” și afirmând că „alegerile au fost anulate”.
În plus, acesta a anunțat o acțiune planificată pentru 24 ianuarie, descrisă ca fiind „fără precedent” și „pilot”, având ca scop repatrierea românilor din diaspora. Proiectul, intitulat „Înapoi acasă”, va fi lansat în 40 de comunități din străinătate, cu obiectivul de a încuraja întoarcerea unei părți dintre românii plecați peste hotare.
Protestul anunțat pentru data de 15 ianuarie va avea loc în Piața Universității, un loc simbolic pentru manifestațiile publice din București.
