nicusor-dan,-pozitie-ferma-despre-venezuela-si-groenlanda.-ce-spune-despre-nato-si-statele-unite
0 2 minute 5 luni

Întrebat despre poziția sa ca viitor președinte al României în cazul unei intervenții militare a SUA în Venezuela și dacă o astfel de acțiune ar încălca dreptul internațional, Nicușor Dan a făcut referire la poziția oficială a Uniunii Europene, la care România este parte.

„În primul rând, asupra Venezuelei a fost adoptată o declarație comună a Uniunii Europene, semnată de 26 din cele 27 de state membre, inclusiv de România, exprimând o poziție nuanțată. Aceasta reprezintă rezultatul unor negocieri și discuții asupra formulării textului.”

Nicușor Dan a fost întrebat și despre situația Groenlandei, în contextul unor declarații făcută de către Statele Unite, precum și dacă un scenariu de anexare ar putea avea consecințe asupra NATO.

„Referitor la Groenlanda, în primul rând, nu vorbim despre o intenție oficială a administrației americane. Am avut anumite declarații și, în al doilea rând, situația este complet diferită.”

El a evidențiat statutul juridic și poziția strategică a Groenlandei, subliniind că în prezent nu există un risc real.

„Este vorba despre un teritoriu autonom, parte a Regatului Danemarcei, și un teritoriu NATO, astfel încât nu se pune problema unei amenințări imediate.”

Declarațiile au fost făcute de Nicușor Dan la Paris, în contextul discuțiilor despre politica externă, cooperarea transatlantică și poziționarea României în cadrul Uniunii Europene și al NATO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *