Zac Howells, un băiat de 12 ani, și-a salvat atât propria viață, cât și pe a mamei sale, Nicola Crump, în timp ce se îndreptau spre un târg de Crăciun, săptămâna trecută, din Ebbw Vale, în sudul Țării Galilor, către aerodromul Wellesbourne din Warwickshire.
Elevul a reușit să preia controlul asupra vehiculului mamei sale și, astfel, să protejeze „nenumărate vieți”, după ce femeia a leșinat la volan în timp ce circula cu 100 km/h, conform publicației Metro.co.uk.
Mama sa, în vârstă de 37 de ani, a început să se simtă rău la volan și, în scurt timp, a leșinat, cu piciorul pe accelerație, înainte de a putea aduce mașina pe o poziție sigură, pe drumul A40, în apropiere de Ross-on-Wye, în Herefordshire.
„Am plecat de acasă la ora 5:30 dimineața și totul părea în regulă. Nu mâncasem micul dejun pentru că planificam să ne oprim la un restaurant McDonald’s pe drum. Am deschis geamul și am reușit să-mi dau jos haina. Mă simțeam rău, eram complet transpirată. I-am spus lui Zac: «Mi-e rău, nu mă simt bine»”, a povestit femeia.
Ea a încercat să tragă mașina pe marginea drumului, care avea două benzi pe sens, dar a reușit abia înainte de a leșina.
„Nu exista o bandă de urgență propriu-zisă, doar un mic acostament – astfel încât mai mult de jumătate din autoturism a rămas pe benzile de circulație. Ultimul lucru pe care îmi amintesc este că un camion a trecut pe lângă noi. Apoi am leșinat, înainte de a putea opri mașina”, a menționat ea.
În momentul leșinului, femeia a rămas cu piciorul pe pedală, iar mașina a început să accelereze și să traverseze benzile de circulație cu o viteză de aproximativ 100 km/h.
Zac, alături de mama sa / FOTO – Arhiva familiei
Însă, în acel moment, Zac a reușit să se aplece peste ea, să preia volanul și să direcționeze vehiculul către zona verde de separare a sensurilor, pentru a încetini viteza mașinii, apoi a apelat serviciile de urgență.
„Mi-a fost foarte frică, dar știam că trebuie să fac ceva. Când am fost în apel cu 999, am observat că abdomenul ei se mișca, astfel am realizat că respiră”, a povestit băiatul.
De asemenea, el a reușit să activeze butonul de pornire-oprire pentru a întrerupe motorul, astfel ca celelalte vehicule să poată trece în siguranță, fără a fi nevoie să evite brusc.
Nicola a fost inconștientă aproximativ opt minute și își amintește cel mai bine că a văzut luminile albastre ale echipajelor de salvare apropiindu-se de ea.
„Zac a avut o atitudine incredibil de calmă. A oprit motorul pentru că mașina mea are un sistem start-stop, iar când poliția a avut nevoie de sistemul de navigație, l-a repornit pentru a le indica traseul. A gândit extrem de rapid, este uimitor”, a spus mama copilului.
Nicola a leșinat din cauza tensiunii arteriale scăzute și a fost trimisă la un specialist cardiolog pentru investigații suplimentare, înainte de a putea reveni la volan.
Ulterior, autoritățile din West Mercia l-au invitat pe Zac la sediul lor pentru a-i oferi o diplomă de recunoaștere pentru curajul său.
„Ne-a salvat efectiv viețile și, posibil, pe ale altora. Suntem recunoscători că a reacționat atât de repede și a fost atât de curajos, pentru că am fi putut avea un deznodământ tragic. Nimeni nu te pregătește pentru astfel de situații! A fost pur și simplu excepțional – rapiditatea gândirii, calmul, modul în care a comunicat cu autoritățile, felul în care m-a liniștit. Nu a intrat în panică. Este incredibil””, a adăugat mama băiatului, apreciind la superlativ curajul și prezența sa de spirit a lui Zac.
