Investitorii și instituțiile financiare manifestă îngrijorare față de evoluția globală, în contextul politicii proteționiste a președintelui american, care ar putea stimula investițiile în Uniunea Europeană, notează Financial Times.
La câteva luni de la preluarea mandatului de către președintele american, analizele arată o scădere a investițiilor pe piețele de capital din Statele Unite. Capitalurile s-au deplasat rapid dinspre vest spre est, iar valoarea activelor companiilor europene și chinezești este în creștere.
„Programul președintelui Trump, favorabil tarifelor vamale, politica externă centrată pe ‘America pe primul loc’ și imprevizibilitatea sa au modificat perspectivele piețelor financiare. Pe plan intern, intenția sa de a majora taxele la importuri, în ciuda îngrijorărilor privind prețurile și întreruperile lanțurilor de aprovizionare, afectează încrederea mediului de afaceri. Această tendință persistă, indiferent de promisiunile de investiții ale companiilor în tehnologie, precum Nvidia și TSMC. De fapt, clienții, fundamentali pentru performanțele economice recente ale Statelor Unite, încep să reducă cheltuielile”, subliniază Financial Times.
Uniunea Europeană ar putea profita de noua conjunctură
Investitorii caută alte destinații, iar Europa ar putea fi favorizată.
„În Europa, amenințările președintelui american la adresa NATO au determinat Germania și Uniunea Europeană să crească alocațiile pentru apărare. Acest lucru a stimulat cererea pentru bunuri industriale europene, unii analisti vorbind chiar de ‘eurofobie’”, evidențiază Financial Times.
Nu toate schimbările de pe piețe sunt legate de politicile președintelui american. Activele valoroase din SUA necesită un timp pentru ajustare. În China, progresele tehnice au consolidat încrederea în sectorul privat.
„Decidenții încearcă să facă față situației economice și geopolitice dinamice. Guvernatorii băncilor centrale sunt confuzi. Banca Japoniei, Rezerva Federală americană (Fed) și Banca Angliei au menținut ratele dobânzii de referință, în contextul perspectivei incerte”, precizează Financial Times.
Situația Statelor Unite riscă să afecteze economia globală
„În vremuri de incertitudine, investitorii ar putea fi atrași de perspectivele pozitive ale piețelor europene și chineze. Dar va dura ceva vreme până când aceste piețe vor deține influența economică a Statelor Unite. Perspectivele mai slabe ale Statelor Unite ar putea afecta economia globală. Mulți speră la o redresare a Statelor Unite, totuși, riscul este că pierderea încrederii în excepționalismul american va lăsa urme permanente”, concluzionează Financial Times.
