unde-se-afla-cele-mai-reci-zone-din-lume,-prin-care-trenurile-infrunta-unele-dintre-cele-mai-scazute-temperaturi-din-lume
0 3 minute 7 luni

Transsiberianul și alte trenuri care traversează rute din Siberia arctică se confruntă, în sezonul rece, cu unele dintre cele mai scăzute temperaturi de pe planetă, între -50°C și -62°C, conform Wionews.com. Zona dintre stațiile Mogocha și Skovorodino este considerată cea mai rece rută feroviară din lume, unde temperaturile extreme pun la încercare infrastructura și tehnologia feroviară, ajungând până la minus 62°C.

De exemplu, trenul către Iakutsk, cel mai rece oraș de pe glob, traversează regiuni unde termometrele indică frecvent sub -50°C. Pentru a asigura confortul pasagerilor, vagoanele sunt echipate cu sisteme performante de încălzire, iar șinele sunt instalate peste terenul permanent înghețat, denumit permafrost.

Însă solul fragil din aceste zone reci reprezintă o adevărată provocare pentru inginerii constructori, deoarece schimbările climatice pot determina mișcări ale solului. De aceea, specialistii folosesc materiale și modele speciale pentru a garanta stabilitatea liniilor ferate în astfel de zone.

Pe traseul către Murmansk, trenurile traversază Cercul Polar Arctic, unde zăpada și gheața acoperă liniile ferate pentru perioade îndelungate. Totuși, orarele sunt respectate datorită unei întrețineri riguroase.

În plus, căile ferate sunt echipate cu sisteme de încălzire în zonele critice, iar infrastructura este monitorizată permanent prin GPS și testare cu ultrasunete pentru a detecta rapid eventualele riscuri.

FOTO – Profimedia

Călătorii care aleg aceste rute experimentează o aventură polară, iar în ciuda gerului extrem, traseele sunt sigure datorită vagoanelor izolate și echipamentelor speciale concepute pentru a rezista temperaturilor aproape imposibile.

Cea mai rece experiență feroviară pe Pământ evidențiază nu doar ingeniozitatea tehnologică, ci și invitația la descoperirea frumuseților arctice. Peisajele înghețate, aurora boreală și atmosfera unică a zonelor nordice transformă această călătorie într-o experiență memorabilă, conform sursei citate.

Calea Ferată Transsiberiană are o lungime de 9.288 km, de la Moscova la Vladivostok, fiind cea mai lungă cale ferată din lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *