Fostul președinte Traian Băsescu a lansat un avertisment sever referitor la situația rafinăriei Lukoil din România, aflată sub presiunea sancțiunilor americane, și subliniază necesitatea intervenției rapide a statului pentru prevenirea unei poveri financiare semnificative.
Întrebat despre măsurile necesare, Băsescu a fost ferm: România trebuie să solicite o derogare, similar cu ceea ce au făcut Bulgaria și Ungaria, pentru a evita preluarea forțată a rafinăriei.
„Să ceară o excepție. Așa cum au făcut bulgarii și ungurii. Trebuie să depunem toate eforturile ca Lukoil să vândă rafinăria, nu să ne fie impusă”, a afirmat la Digi24 Băsescu.
Băsescu explică riscurile: rafinăria are costuri enorme, iar statul nu își poate permite
Fostul președinte a detaliat motivele pentru care preluarea rafinăriei ar reprezenta o lovitură dură pentru bugetul național. A menționat că are experiență directă, lucrând timp de 12 ani în transportul de țiței către rafinărie.
„Eu am transportat pentru această rafinărie 12 ani țiței. Astăzi, mă uit la prețul Brent: 64 de dolari pe baril. Rafinăria are nevoie de 2,5 milioane de tone anual. Menținerea în funcțiune implică costuri enorme”, a explicat Băsescu.
El a adăugat că România nu dispune de resurse interne suficiente de țiței pentru a acoperi aceste cheltuieli, fapt ce ar determina rafinăria să devină o sursă de pierdere pentru bugetul statului.
„Dacă am fi avut țiței autohton, era în regulă. Dar așa, procesul de rafinare adesea aduce pierderi. Profitul vine în general din distribuție”, a subliniat fostul președinte.
Traian Băsescu: „Benzinariile Lukoil nu reprezintă o problemă, dar rafinăria da”
În timp ce benzinăriile Lukoil pot funcționa fără riscuri majore, fiind gestionate prin contracte de administrare de către operatori privați, rafinăria reprezintă componenta esențială și critică.
„Benzinăriile Lukoil nu sunt o problemă… Însă rafinăria, dacă o preiei, întâmpini dificultăți”, a declarat Băsescu.
