Foştii hocheişti ai Coronei Braşov, Szabo Pal Kristian, a fost depistat pozitiv la cocaină! La sfârşitul lunii februarie, conducerea Coronei a anunţat rezilierea contractului cu hocheistul Szabo Pal-Krisztian din cauza unor suspiciuni de consum de substanţe interzise.
Motivul rezilierii contractului a fost explicat la momentul respectiv de Bogdan Oancea, directorul clubului braşovean.
„Suspiciuni de comportament nesportiv în afara terenului…consum de substanţe interzise. Rămânem la o suspiciune rezonabilă. Nu vom tolera asemenea comportamente. Dorim să fim un exemplu pentru toţi sportivii Coronei. Ne propunem ca de acum înainte să ne asociem imaginea doar cu sportivi cu o conduită impecabilă”, a declarat directorul Bogdan Oancea, care a solicitat testarea sportivilor privind consumul de droguri încă de la preluarea funcţiei.
Szabo Pal-Krisztian a evoluat la Corona, în 2022, venind de la ACSH Gheorgheni. Se pare că și la clubul anterior, Szabo a fost sancționat pentru consum de substanţe interzise.
Suspiciunile s-au confirmat: a consumat cocaină!
Suspiciunile s-au confirmat. În data de 19 martie, primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat că hocheistul a fost depistat pozitiv la cocaină.
„Am aflat astăzi că sportivul a fost depistat pozitiv la cocaină. Este foarte grav!”, a spus primarul.
„În momentul în care cerințele de testare au fost inițiate, sportivul a solicitat rezilierea contractului”, a declarat Bogdan Pelin, managerul secţiilor sportive de iarnă de la Corona Braşov. Cocaina este pe lista substanțelor interzise de WADA (Agenția Mondială Antidoping) şi este considerată stimulant.
Finala națională la Sfântu Gheorghe
Corona Brașov este implicată în două competiții: Liga Națională și Campionatul Național de hochei pe gheață. În Liga Națională, Corona, campioană, este calificată în semifinale unde se va confrunta cu ACS Gheorgheni.
La sfârșitul acestei săptămâni, la Sfântu Gheorghe, va avea loc Final Four-ul Campionatului Național de hochei pe gheață. În finală se află Corona Brașov, ACSH Gheorgheni, SC Miercurea Ciuc și Steaua. Competiția se va desfășura pe 22-23 martie, la Sepsi Arena.
În semifinale, Corona Brașov se va confrunta cu Steaua, iar ACSH Gheorgheni cu SC Miercurea Ciuc. Câștigătoarele semifinalelor vor concura pentru titlul național, iar pierzătoarele pentru medalia de bronz.
