Scenare șocante petrecute în acest weekend în apropiere de București. Un curier asiatic a fost agresat de doi tineri, în timpul unei altercații în stradă.
Incidentul s-a produs în Popești Leordeni. Un băiat și o fată au oprit autoturismul în apropierea curierului asiatic și au început să îl insulte și să îl lovească.
Conform imaginilor apărute în mediul online, tânăra a coborât dintr-un autoturism cu plăcuțe de Călărași și a început să lovească bărbatul cu un cablu de la încărcătorul telefonului, în timp ce îi adresa injurii, relatează Cancan.ro.
Curierul, vizibil speriat, a încercat să păstreze calmul și a rugat-o de mai multe ori să se oprească. Deși a amenințat că va chema poliția, agresorii au continuat să îl lovească și să îl umilească.
Mai mult, la un moment dat, fata l-a scuipat pe curierul asiatic și i-a cerut să plece. Incidentul a fost filmat chiar de victimă, iar imaginile s-au viralizat rapid pe rețelele sociale.
Nu este un caz izolat
Acest eveniment nu reprezintă o situație izolată. În ultimele luni, au fost semnalate alte incidente de agresiune împotriva curierilor străini. În luna august, un cetățean nepalez, care efectua livrări, a fost atacat în plină stradă de un tânăr ce l-a acuzat că este un „invadator”. Agresorul a fost ulterior reținut de autorități.
În prezent, autoritățile investighează circumstanțele exacte ale incidentului din Popești-Leordeni și vor întreprinde măsuri legale împotriva persoanelor implicate.
Recomandările autorului:
