netanyahu-deplange-moartea-a-cinci-jurnalisti,-in-atacurile-israeliene-asupra-unui-spital-din-fasia-gaza:-israelul-regreta-profund-tragicul-accident
0 2 minute 9 luni

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a condamnat luni un „incident tragic” după decesul a cinci jurnaliști, printre care mulți lucrau pentru instituții media internaționale, în urma atacurilor israeliene asupra unui spital din sudul Fâșiei Gaza, soldat cu un total de 20 de victime, potrivit AFP.

„Israelul regretă profund incidentul tragic de astăzi de la spitalul Nasser din Khan Yunis”, a transmis Netanyahu, citat într-un comunicat, asigurând că „Israelul apreciază munca jurnaliștilor, precum și a personalului medical și a tuturor civililor”.

„Autoritățile militare desfășoară o anchetă aprofundată. Războiul nostru este împotriva teroriștilor Hamas. Obiectivele noastre legitime sunt să învingem Hamas și să ne readucem ostaticii acasă”, a mai adăugat premierul israelian.

Peste 240 de jurnaliști au fost uciși din octombrie 2023 până în prezent, inclusiv cinci jurnaliști acum două săptămâni, potrivit organizației pentru drepturile omului Amnesty International, ceea ce face ca acest conflict să fie cel mai sângeros pentru jurnaliști din istoria modernă.

Un oficial israelian: Netanyahu ar trebui să accepte un acord pentru eliberarea ostaticilor / Zeci de morți după un atac asupra unui spital în Gaza

Netanyahu insistă pentru înfrângerea grupării Hamas, dar cere eliberarea ostaticilor / „Am ordonat începerea negocierilor pentru oprirea războiului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *