Alexandra Gheorghe a decedat, la vârsta de 36 de ani, urmându-și pasiunea, anume, alpinismul. S-a stabilit cu familia în Italia, după Revoluția din 1989, sperând la o viață mai bună. A absolvit facultatea și a urmat pasiunea pentru sport, făcând parte din Federația Italiană de Atletism. Tânăra a decedat pe muntele Castore din Masivul Rosa, împreună cu partenerul ei de alpinism. Cei doi au căzut de la o înălțime de 200 de metri.
Alexandra Gheorghe și Marco Stagi au dorit să escaladeze Muntele Castore din masivul Monte Rosa. Au plecat joi dimineața de la cabana Quintino Sella pentru a ajunge pe vârf și apoi a termina traversarea, coborând pe fața vestică a muntelui. Salvatorii presupun că au fost surprinși de o schimbare bruscă a vremii, rătăcind pe creastă și căzând pe ghețar. Alarma a fost dată de iubitul ei care a anunțat că nu s-a maiîntors.
Primul zbor cu elicopterul, de vineri dimineața, nu a reuşit. Autoritățile au localizat zona folosind datele GPS de pe ceasul uneia dintre victime. Cautarea s-a concentrat pe această zonă, și cadavrele au fost găsite rapid.
Alexandra era pasionată de călătorii și de natură. Pe platformele online, și-a împărtășit pasiunea pentru sport și visul de a călători în lume. Ea a vizitat Vietnamul, Iordania și Islanda, considerând aceste expeditii experiențe memorabile ce i-au schimbat viața.
Alexandra s-a mutat în Italia împreună cu familia. A studiat Ingineria Informatică la Universitatea din Padova și a obținut un master la Universitatea din Udine. După aceea, a lucrato la Vodafone, iar timp de aproape patru ani a devenit manager de operațiuni la o companie din Grupul Generali. Locuia în Ponte di Brenta, dar a muncit în Milano.
A fost membră a Federației Italiene de Atletism (FIDAL) și a participat la competiții oficiale cu grupul Noi Generali Asd Aps.
