Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Crăciunul și Paștele sunt cele patru mari sărbători creștine ortodoxe. În cazul celor două mari sărbători de vară, nu există preparate tradiționale, oficial aprobate de Biserica Ortodoxă Română.
De Crăciun, creștinii împodobesc brad, locuințele cu lumină, mănâncă carne de porc și salată de boeuf, coc cozonaci și așteaptă Moș Crăciun cu daruri. De Paște, se prepară miel, pește și preparate din carne, se ciocnesc ouă roșii, se coace cozonac și pască, se participă la slujba Paștelui pentru a primi Sfânta Lumină și se rostește „Hristos a Înviat!”. Copiii cuminți primesc daruri de la iepuraș.
Dar celelalte două sărbători, deși foarte importante, dedicate evenimentelor epocii apostolice, nu sunt celebrate cu același fast. Așa, la 24 iunie se sărbătoresc martiriul Sfântului Apostol Petru și al Sfântului Apostol Pavel, iar pe 15 august, se celebrează trecerea Maicii Domnului la cele veșnice.
În ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, se poate savura pește
La fel ca la Crăciun și Paște, se respectă un post înainte de aceste sărbători: 7 zile de post înainte de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, iar înainte de Adormirea Maicii Domnului, se păstrează o perioadă de post, de două săptămâni începând cu 1 august.
De obicei, românii organizează mese festive sau picnicuri grătare în aer liber. În ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, se consumă pește. În Biblie, Sfântul Apostol Petru era pescar înainte să devină unul dintre apostoli și primul Papă din istorie.
Peștele, cunoscut sub numele de „ichthus”, simbol al credinței creștine, era un semn al creștinismului timpuriu în perioada persecuțiilor din Imperiul Roman („Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”). Iisus și apostolii au hranit 5000 de oameni foameți cu doar cinci pâini și doi pești.
Astfel, se pot savura preparate cu pește fript, pește la grătar, supă de pește, precum și preparate sau băuturi cu fructele de sezon: căpșuni, vișine, cireșe.
Fecioara Maria, zodia Fecioară și constelația Virgo
Deoarece sărbătoarea este pe 15 august, se recomandă preparate din legume, cereale și fructe de sezon. În Evul Mediu, constelația zodiacală a Fecioarei (23 august – 22 septembrie) era asociată cu Fecioara Maria.
Babilonienii numeau această constelație „brazdă”, dedicată zeiței Shala, reprezentată cu un spic de grâu. Constelația Virgo a fost, de-a lungul timpului, asociată cu recolta. La greci și romani, constelația avea legătură cu zeița agriculturii și a ogoarelor, Demetra/Ceres.
Reprezentările zodiacale ale Fecioarei o prezintă ca pe o femeie pură, inocentă, îmbrăcată în veșminte grecești, ținând un spic de grâu. Uneori, este ilustrată și cu aripi de înger. Datorită acestei asocieri și fiind sfârșitul verii, se pot consuma preparate din recolta de vară.
În august, în plină perioadă de secerare, pot fi culese și recoltate grâul, strugurii, merele, zmeura, caisele, piersicile, pepenii, castraveții, roșiile, fasolea, vinetele, porumbul și prunele.
Iată zece preparate delicioase pentru o masă festivă în cinstea Adormirii Maicii Domnului.
Considerând că majoritatea preparatelor constau în carne de pui, vită, pește sau porc la grătar (cu legume și ciuperci la grătar), acest top se concentrează pe preparate din fructe, legume și cereale de sezon.
- Salată grecească: roșii, ulei de măsline, castraveți, brânză feta, ardei, ceapă, oregano;
- Smoothie sau înghețată din piersici, pepene, caise și alte fructe;
- Soufflé cu porumb și brânză
- Plăcinte sau tarte cu mere;
- Salată de pepene (sau suc de pepene);
- Pâine coaptă sau mini-pateuri din făină de grâu;
- Porumb fiert;
- Mămăligă cu smântână, brânză și ouă;
- Salată de vinete;
- Ardei umpluți cu brânză.
Pentru o completare, se pot include aripioare de pui picante, fripturi în crustă de porumb sau brioșe cu fructe. Ca băuturi, sunt recomandate must, vin sau pălincă de prune.
Alte sugestii de meniuri: Menu-uri inspirate pentru Sfinții Apostoli Petru și Pavel: Idei de preparate fără restricții tradiționale
