Ministrul Cseke Attila a anunțat, luni seară, la B1TV, că propunerea de reducere a personalului din administrația publică locală se regăsește în pachetul II de măsuri fiscale.
„Este necesară eficientizarea atât a autorităților locale, cât și a celor centrale. În ceea ce privește autoritățile centrale – ministere și structuri subordonate –, vor fi implementate măsuri. Programul de guvernare prevede o reducere de 20% a numărului de posturi în administrația publică, indiferent dacă este centrală sau locală. În discuțiile cu administrația locală, s-a conturat ideea de reducere a posturilor cu 20%”, a declarat Cseke Attila.
Potrivit ministrului, această măsură se va aplica în baza Ordonanței 63/2010, care definește limitele minime și maxime de posturi, în funcție de mărimea localității (comune, orașe, municipii, județe, sectoare, municipiul București).
Ministrul Cseke Attila a susținut aplicarea acestei reduceri, argumentând că „nu afectează uniform toate structurile”.
„În cazul autorităților locale unde activitatea a fost gestionată eficient și structura organizatorică nu este complet utilizată, reducerea ar putea să nu implice neapărat concedieri. În schimb, în situațiile în care structura organizatorică este saturată și eficiența a fost insuficientă, va fi necesară o reorganizare, deoarece reducerea cu 20% a posturilor presupune și reducerea posturilor ocupate”, a declarat ministrul Dezvoltării.
Cseke Attila a anticipat că pachetul II de măsuri fiscale „ar trebui aprobat de Parlament” în luna curentă.
