Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, a susținut că victoria președintelui american Donald Trump la ultimele alegeri din SUA a contribuit la evitarea unui conflict global. În timpul unei vizite în România, sâmbătă, adresându-se studenților, Orbán a mai afirmat că, după alegeri, ostilitatea față de Ungaria a încetat, iar încrederea investitoriilor a revenit.
Cu toate acestea, liderul de la Budapesta a atenționat că „probabilitatea unui conflict mondial crește neîncetat”, bazându-se pe sondaje realizate în șase state importante, unde mulți cetățeni consideră că un eventual război mondial ar putea izbucni în următorii 5-10 ani.
Referitor la alegerile parlamentare din 2026, premierul a evidențiat importanța caracterului democratic al votului, subliniind că alegerile reprezintă esența democrației, și că acestea vor fi întotdeauna deschise, rezultatul reflectând voința poporului.
Viktor Orbán a menționat că, potrivit propriilor studii de opinie, partidele guvernante pot spera să obțină 80 din cele 106 circumscripții electorale, însă a reamintit că în 2022 Fidesz-KDNP a obținut 87 de circumscripții. „De ce să obținem mai puțin?”, s-a întrebat șeful guvernului.
Premierul a exprimat încredere în capacitatea guvernamentală, de asemenea solicitând statelor învecinate să își apere propriile interese.
