anre-a-aprobat-autorizatia-de-infiintare-a-conductelor-de-alimentare-din-amonte-pentru-proiectul-neptun-deep
0 2 minute 11 luni

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a aprobat, marți, autorizația de construire pentru conductele de alimentare din amonte, necesare producției de gaze naturale, în cadrul proiectului strategic Neptun Deep.

Consiliul de Reglementare al ANRE a aprobat, în şedinţa de marţi, autorizația de construire pentru conductele de alimentare din amonte, aferente proiectului strategic Neptun Deep.

Conform ANRE, această decizie vizează infrastructura crucială ce leagă exploatarea offshore din Marea Neagră de terminalul de pe ţărm, în zona comunei Tuzla, județul Constanța. Este o etapă importantă în implementarea proiectului de exploatare a celui mai important câmp de gaze naturale descoperit în România în ultimele decenii.

„Acordarea acestei autorizații este un pas important către valorificarea resurselor strategice ale României din Marea Neagră. Proiectul Neptun Deep nu este doar un proiect energetic, ci marchează ambiția României de a deveni un exportator de energie în regiune. ANRE va continua să sprijine investițiile care aduc România în rândul liderilor energetici din Europa Centrală şi de Sud-Est”, a declarat președintele ANRE.

id=”chapter-0″>Valoarea Investiției

Autorizația a fost emisă pentru compania OMV Petrom SA, operatorul proiectului Neptun Deep, în colaborare cu Romgaz Black Sea Limited, după analizarea completă a documentației tehnice și legale, depusă până la data de 11 iulie 2025.

Autorizația include:

  • conducte de transport de la zona offshore la zona onshore;
  • treceri peste plaje, faleza, drumuri și căi ferate;
  • stația de reglare-măsurare Tuzla (SRM Tuzla);
  • infrastructură asociată (centrul de control, platforme, iluminat, împrejmuiri).

Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 3,77 miliarde de lei (fără TVA).

Autorizația are o valabilitate până la 8 decembrie 2045, conform prevederilor legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *