O firmă contestă atribuirea unui contract pentru o secțiune a Autostrăzii ,,Unirii”. Societatea SA&PE Construct SRL-Spedition UMB-Tehnostrade SRL a depus joi contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor pentru secțiunea Joseni-Ditrău, lot 1D. Contractul a fost atribuit anterior, la data de 1 iulie 2025.
Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit, pe 1 iulie, asocierii Danlin XXL (lider)-Groma Hold-Intertranscom Impex SRL proiectul de construcție a secțiunii Joseni-Ditrău a Autostrăzii ,,Unirii”-A8.
,,Mai un lot de autostradă A8 are acum constructor. Deși nu prezintă dificultăți tehnologice complexe, lotul 1D Joseni-Ditrău include 21 de pasaje și viaducte, dintre care trei sunt pasaje pentru animale. Astăzi, ne apropiem de o infrastructură modernă, care va permite o mai bună legătură rutieră între Transilvania și Moldova”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
În ziua de joi, Asocierea SA&PE Construct SRL-Spedition UMB-Tehnostrade SRL a depus o contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor referitoare la contractul pentru secțiunea Joseni-Ditrău.
Vezi și: Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor: CNIR a atribuit contractul pentru secțiunea Joseni–Ditrău a autostrăzii Unirii
