o-femeie-a-fost-ranita-dupa-ce-o-masina-a-zburat-peste-un-gard-si-s-a-rasturnat-in-curtea-unei-gospodarii
0 2 minute 11 luni

Un eveniment grav s-a produs duminică, 29 iunie 2025, în jurul orei 05:00, pe DN12C, în comuna Bicazu Ardelean, județul Neamț.

Conform surselor oficiale, un autovehicul particular, în care se aflau un bărbat de 45 de ani și o femeie de 37 de ani, a părăsit partea carosabilă, distrugând gardul unei proprietăți și răsturându-se în curtea acesteia. Incidentul a fost extrem de violent, trezindu-i din somn pe locuitorii din zonă, care au alertat imediat serviciile de urgență la numărul unic 112.

La fața locului au sosit rapid echipajele de intervenție ale SVSU Bicazu Ardelean, Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț, Serviciului de Ambulanță Județean și ale Poliției Rutiere.

În ciuda impactului major, cei implicați au putut ieși singuri din autovehicul înainte de sosirea echipelor de salvare. Bărbatul a suferit leziuni minore și a refuzat transportul la unitatea medicală, însă femeia a necesitat îngrijiri suplimentare și a fost preluată de ambulanță pentru a fi transportată la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *