peter-szijjarto,-atac-incendiar-la-adresa-ue.-ce-l-a-deranjat
0 3 minute 1 an

Liderii europeni lipsesc de curaj

„Întreaga lume cunoaște, încă din noiembrie anul trecut, că a fost ales un președinte patriotic în Statele Unite. Lumea, inclusiv Bruxelles-ul și Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen, știa că Donald Trump dorește relații comerciale echilibrate. La Bruxelles, era evident că, în lipsa unor măsuri, Washingtonul va impune taxe vamale. Știind acest lucru, nu au făcut nimic. Sunt incompetenti și mai ales, lași”, a scris Peter Szijjarto.

Mai mult, Peter Szijjarto a explicat motivele pentru care consideră că liderii Uniunii Europene sunt lipsiți de fermitate.

„Sunt lași deoarece timp de opt ani l-au criticat pe Donald Trump, însă acum nu au curajul să i se adreseze direct”, a adăugat politicianul.

Un eventual acord între SUA și Europa

Potrivit ministrului, deciziile liderilor europeni, reprezentați de Ursula von der Leyen, vor afecta negativ economia europeană.

„Această conducere a izolat economia europeană nu doar de cea chineză, ci și de cea americană. Era atât de simplu…Câteva măsuri, câteva gesturi ar fi fost suficiente”, a subliniat oficialul maghiar.

„Am propus: Uniunea Europeană ar trebui să reducă taxa pentru importurile de automobile americane în Europa de la 10% la 2,5%, la fel ca taxa pentru importurile europene în Statele Unite. Era simplu, însă nu au făcut-o.”

Ungaria continuă negocierile

De asemenea, ministrul consideră că birocrația europeană dăunează economiei europene. Ungaria va continua negocieri cu administrația americană în speranța unui acord.

„Sancțiuni împotriva Rusiei, taxe vamale împotriva industriei auto chinezești, incapacitatea de a negocia cu Statele Unite… Ceea ce Bruxelles-ul a stricat, trebuie să îl reparăm noi, la Budapesta. Continuăm negocierile bilaterale cu administrația americană pentru a construi în lunile următoare cea mai eficientă cooperare economică ungaro-americană din istorie”, se arată în postarea lui Peter Szijjarto.

Miercuri, 26 ianuarie, Donald Trump a anunțat introducerea unor taxe vamale de 25% pentru produsele europene, acuzând blocul european de exploatarea Statelor Unite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *