performanta-uriasa-pentru-romania!-ana-barbosu-a-luat-medalia-de-bronz-la-individual-compus-la-europenele-de-gimnastica-de-la-leipzig
0 3 minute 1 an

Ana Bărbosu a urcat din nou pe podium la Campionatele Europene de Gimnastică de la Leipzig, câștigând medalia de bronz la concursul individual compus.

La Leipzig, Germania, au avut loc Campionatele Europene de Gimnastică, unde România a obținut o nouă performanță remarcabilă, grație singurei gimnaste medaliate la Jocurile Olimpice din Paris. Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe podium la proba individual compus, alături de gimnasta italiană Manila Esposito și reprezentanta Spaniei, Alba Petisco.

Ana Bărbosu, medaliată cu bronz la Campionatele Europene

Ana Bărbosu a devenit prima atletă română, după o pauză de 12 ani, care obține o medalie europeană la concursul individual compus. Ultima dată, Larisa Iordache a câștigat argintul la această probă în 2013.

Sportiva română a fost foarte aproape de o poziționare mai bună pe podium, însă a avut o prestație mai slabă la bârnă, obținând 11.633 de puncte. Rezultatul final a fost de 52.299 de puncte (13.700 la sol, 13.433 la sărituri, 11.633 la bârnă și 13.533 la paralele). Pe locul doi s-a clasat Alba Petisco, cu 53.265 de puncte, iar aurul a revenit gimnastei Manila Esposito, cu 54.965 de puncte.

În proba individual compus, Denisa Golgota, a doua româncă la competiție, s-a clasat pe locul 6, cu 51.732 de puncte. Este un rezultat bun, având în vedere revenirea ei după o perioadă mai lungă de pauză.

Pentru Ana Bărbosu și Denisa Golgota, competiția continuă în finalele la bârnă. Ana Bărbosu va evolua și în finala la sol, unde a obținut o notă importantă (13.600).

România renunță la proba mixtă

Leipzig găzduiește Campionatele Europene de Gimnastică 2025 între 26 și 31 mai. La această ediție a fost introdusă o probă mixtă, pentru pregătirea Jocurilor Olimpice din 2028.

În proba mixtă, un gimnast și o gimnastă din fiecare țară participă la concurs. La masculin sunt probele la sol, paralele și bară, iar la feminin se iau în considerare sol, bârnă și sărituri.

Ana Maria Bărbosu și Nicholas Țarcă urma să reprezinte România în finala concursului mixt. Cu toate acestea, Federația Română de Gimnastică a decis să menajeze-o pe Ana Bărbosu pentru proba de joi.

„Capitoana echipei, Ana Bărbosu, va participa mâine la finala de la individual compus, competiție în care s-a calificat cu un punctaj bun”, a comunicat Federația Română de Gimnastică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *