accident-rutier-tragic-in-aceasta-dimineata:-un-barbat-de-54-de-ani-nu-a-mai-putut-fi-salvat-de-echipele-medicale
0 2 minute 1 an

Pompierii din Negrești au intervenit cu mijloacele necesare pentru stingerea unui posibil incendiu, o ambulanță SMURD de tip B2 și o echipă de specialiști, asigurând zona și acționând pentru eliberarea unei victime dintr-un accident la intrarea în Negrești, dinspre Parpanița.

La fața locului a fost prezentă și o ambulanță de tip C (terapie intensivă mobilă) a Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.

Accidentul a implicat două autovehicule și patru persoane. Echipele de intervenție au găsit două autovehicule avariate și o persoană prinsă în fiarele mașinii, suferind multiple traumatisme.

În timp ce specialiștii acționau pentru eliberarea victimei, au fost inițiate manevre de resuscitare, persoana fiind inconștientă.

După eliberarea din autovehicul, manevrele de resuscitare au continuat în ambulanța de terapie intensivă mobilă, dar, după mai mult de o oră, medicul a constatat decesul bărbatului de 54 de ani.

Celelalte trei persoane au fost evaluate, dar nu au necesitat îngrijiri medicale suplimentare.

Autoritățile de poliție investighează cauzele accidentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *