Dacă Anamaria Gavrilă pierde încă 5 deputați, nu va mai avea grup parlamentar la Camera Deputaților.
Preşedinta formaţiunii POT, Anamaria Gavrilă, a solicitat vineri, 23 mai, organizarea de alegeri anticipate, acuzând presiuni exercitate de organizaţii non-guvernamentale, printre care şi ONG-ul Declic.
„Sistemului nu-i place opoziţia. Încearcă să scape de POT şi de Anamaria Gavrilă. Propun alegeri anticipate. Aveţi curaj sau vă sperie democraţia?”, a declarat ea.
Liderul POT susţine că „sistemul încearcă să elimine atât formaţiunea, cât şi pe ea personal”, considerând că reprezintă o opoziţie autentică şi neconformistă.
„Incomoditatea pe care o provoc sistemului atestă validitatea poziţiei noastre. Atât eu, cât şi Partidul Oamenilor Tineri am fost aleşi de cetăţeni, ceea ce ne dă legitimitatea democratică necesară pentru a ocupa funcţiile pe care le avem”, a mai spus Anamaria Gavrilă.
Într-o declarație anterioară, din urmă cu 14 zile, a criticat dur presa, prevăzând presupuse acțiuni îndreptate împotriva ei.
Demisiile din rândul membrilor POT la Senat au determinat dizolvarea grupului parlamentar. La Camera Deputaților, rămân 14 deputați din 24. Pentru a forma un grup parlamentar, sunt necesari cel puțin 10 membri.
