Calendarul zilei de 20 iulie.
Alexandru Macedon, născut pe 20 iulie 356 î.Hr. în Pella, a fost unul dintre cei mai importanți cuceritori din istorie și rege al Macedoniei. Fiul regelui Filip al II-lea, Alexandru a preluat conducerea la doar 20 de ani și a creat unul dintre cele mai vastă imperii din antichitate, întinzându-se din Grecia până în India. Este cunoscut pentru strategiile militare inovatoare și curajul său, care i-au permis să învingă imperii puternice precum Persia. Alexandru a promovat răspândirea culturii grecești, influențând profund civilizația prin procesul de elenism. A decedat la o vârstă fragedă, la 32 de ani, dar moștenirea sa a modelat lumea pentru secole întregi.
Carlos Santana, născut pe 20 iulie 1947 în Autlán de Navarro, Mexic, este unul dintre cei mai influienți chitariști și artiști din istoria muzicii rock și latino. A emigrat în Statele Unite în copilărie, stabilindu-se în San Francisco, unde și-a format propriul stil muzical, combinând elemente de rock, blues, jazz și ritmuri tradiționale latino. În 1966, Carlos a înființat formația Santana, ale cărei albume din anii ’70, Santana, Abraxas și Santana III, au fost apreciate. Cariera lui Carlos Santana a cunoscut un nou avânt în 1999, cu albumul Supernatural, care a câștigat 9 premii Grammy. Piesa Smooth, în colaborare cu Rob Thomas, a devenit un hit internațional și a consolidat statutul său de star mondial. Pe lângă cariera muzicală, Santana este cunoscut și pentru implicarea sa în inițiative sociale și spirituale, promovând pacea, iubirea și diversitatea culturală prin muzica sa.
Bruce Lee a fost un actor, maestru marțial și filosof chinezo-american, considerat unul dintre cei mai importanți maeștri ai artei marțiale din toate timpurile. Născut în San Francisco, a crescut în Hong Kong, unde a început să practice artele marțiale din copilărie. Lee a revoluționat modul în care artele marțiale erau prezentate în filme, unind tehnici tradiționale cu o filozofie personală ce punea accentul pe flexibilitate și adaptabilitate. Filmele sale, precum Enter the Dragon și The Way of the Dragon, au devenit clasice și i-au adus faimă globală. Pe lângă cariera de actor, Bruce Lee a dezvoltat propria sa artă marțială, Jeet Kune Do, bazată pe eficiență și libertate de mișcare. A decedat la o vârstă fragedă, la 32 de ani, dar moștenirea sa continuă să inspire milioane de oameni din întreaga lume.
Alte evenimente importante din această zi:
Nașteri
🎂 356 î.Hr.: Alexandru Macedon 🇬🇷⚔️♕
🎂 1374: Francesco Petrarca 🇮🇹✒️
🎂 1822: Gregor Mendel 🇦🇹✒️
🎂 1868: Miron Cristea 🇷🇴✝️
🎂 1919: Edmund Hillary 🇳🇿🏔
🎂 1938: Natalie Wood 🇺🇸🎬
🎂 1942: Ilie Șerbănescu 🇷🇴💰
🎂 1943: Adrian Păunescu 🇷🇴✒️
🎂 1947: Carlos Santana 🇲🇽🇺🇸🎸
🎂 1980: Gisele Bündchen 🇧🇷💃🏼
Decese
🕯️ 1923: Pancho Villa 🇲🇽🆘
🕯️ 1927: Ferdinand I 🇩🇪🇷🇴♛
🕯️ 1937: Guglielmo Marconi 🛜🇮🇹
🕯️ 1951: Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei 🇩🇪♛
🕯️ 1973: Bruce Lee 🇨🇳🇺🇸🫷🎬
🕯️ 1976: Joseph Rochefort 🇺🇸🔢
🕯️ 2014: Constantin Lucaci 🇷🇴🔨
🕯️ 2016: Radu Beligan 🇷🇴🎭
🕯️ 2017: Chester Bennington 🇺🇸🎤
🕯️ 2023: Dan Matei Agathon 🇷🇴🗣
Evenimente
📋 Ziua Mondială a Şahului
📋 Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene
📋 Ziua energeticianului
📋 Târgul de fete de pe Muntele Găina
📋 Ziua naţională a Columbiei
Cronologie
🗒… (Lista de evenimente)
