Aproape de ora 17:47, un autocamion de transport mărfuri s-a răsturnat pe drumul național DN2 – E85, în localitatea Faraoani, județul Bacău.
În urma solicitării de urgență, s-au deplasat la fața locului o autospecială de stingere, o echipă de salvare și o ambulanță de la Serviciul Județean de Ambulanță.
La sosirea intervenientor, conducătorul auto a reușit să iasă din cabina vehiculului, suferind diverse leziuni.
Acesta a fost imediat preluat de echipajul medical pentru asistență specializată. Autocamionul, înmatriculat în Bulgaria, transporta 14 containere din PVC pline cu sirop de trestie, o parte din încărcătură fiind împrăștiată pe carosabil.
Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri, iar intervenția este în desfășurare pentru curățarea șoselei și reluarea traficului în siguranță.
