România se confruntă cu riscuri semnificative în domeniul energetic, conform unui raport recent al Transelectrica, care avertizează asupra unui deficit major de adecvanță a capacităților de producție în sezonul de iarnă 2026–2027. Analiza arată că, deși țara dispune de capacități instalate „pe hârtie”, există probleme graves legate de disponibilitatea lor în orele critice ale sezonului rece.

Avertismentul privind securitatea energetică a României

Studiul Transelectrica indică faptul că sistemul energetic național are acum o problemă critică: lipsa capacităților ferme în orele de vârf ale iernii. În aceste perioade, consumul crește semnificativ, producția solară este nulă, vântul poate lipsi, hidrocentralele sunt limitate, iar importurile devin incerte și costisitoare. Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, afirmă că sistemul începe să intre într-o zonă periculoasă din punct de vedere al securității.

Pericolul unui deficit critic în timpul iernii 2026–2027

Potrivit studiului, în scenariul central analizat pentru anul 2027, indicatorul LOLE (escorta de ore de lipsă de energie) ajunge la 143,55 ore, iar energia nealimentată estimată (ENS) este de 36.070 MWh. Aceste cifre evidențiază un deficit major, nu doar o vulnerabilitate marginală. Perioadele cele mai critice sunt în lunile ianuarie, februarie și decembrie, în intervale de vârf dimineața și seara.

Impactul sezonier asupra rezervelor energetice

În aceste intervale, producția fotovoltaică scade la zero, cererea rezidențială explodesază, iar pompele de căldură și încălzirea electrică cresc semnificativ solicitarea. Importurile regionale sunt solicitate în același timp, iar orice indisponibilitate tehnică devine extrem de critică. Un MW instalat de energie solară după apus de soare nu are aceeași valoare pentru sistem precum unul disponibil în timpul vârfului de consum.

Rolul centralelor pe lignit și vulnerabilitatea acestora

Raportul remarcă faptul că menținerea centralelor pe lignit în funcțiune rămâne crucială pentru securitatea energetică. Menținerea unităților de la Rovinari și Turceni reduce semnificativ riscul de adecvanță: LOLE scade de la 143,55 ore la 11,34 ore, iar ENS scade de la 36.070 MWh la 3.456 MWh.

Necesitatea înlocuirii energiei convenționale

Autorii studiului subliniază că România nu poate elimina capacitățile convenționale înainte de a avea înlocuitori reali pentru ele. Deși lignitul răspunde pentru siguranța sistemului, costurile ridicate ale acestuia nu pot fi sustenabile pe termen lung. În scenariul în care unitățile pe lignit sunt oprite, prețurile energiei rămân ridicate, ceea ce indică necesitatea unor intervenții urgente, inclusiv la nivel european.

Rolul gazelor naturale în tranziție și vulnerabilitatea sa

Gazul natural reprezintă un pilon al tranziției energetice, însă și cea mai mare vulnerabilitate. Finalizarea noilor centrale pe gaz ar îmbunătăți indicatorii de adecvanță, dar dependența de aceste proiecte impune respectarea unui plan clar de construcție și conectare. În prezent, sectorul energetic este expus riscului ca, în cazul unor crize regionale de temperaturi scăzute și consum ridicat, sistemele naționale să nu poată susține cererea.

Stocarea energiei, segmentul critic al tranziției

Studiul relevă că stocarea energiei rămâne o problemă majoră. Necesitățile de stocare sunt estimate astfel: 3.000 MW / 11.000 MWh până în 2027, 3.300 MW / 12.400 MWh până în 2030 și 4.800 MW / 18.400 MWh până în 2035. Nivelul actual al capacităților de stocare este insuficient pentru a acoperi acest decalaj între putere și energie disponibilă în perioadele critice.

Importurile nu pot înlocui autonomia energetică

Specialiștii avertizează că importurile nu reprezintă o strategie de securitate energetică de durată. În cazul unei crize regionale, capacitatea de export a României scade, iar dependenta de alte sisteme crește riscurile de instabilitate. Construirea autonomiei energetice devine astfel o prioritate înainte de a ajunge în situații critice.

Dezvoltarea infrastructurii – cheia viitorului

Rețeaua de transport devine o limitare tot mai relevantă, pe măsură ce ponderea energiilor regenerabile crește. Dezvoltarea infrastructurii, precum linia de transport și digitalizarea, trebuie prioritară pentru a face față cerințelor din perioada 2028–2032. Specialiștii evidențiază că infrastructura nu trebuie privită doar ca investiție tehnică, ci ca o componentă strategică a sistemului energetic.