Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, afirmă că România riscă să plătească zeci de miliarde de dolari pentru proiectele nucleare de la Doicești, fără o strategie clară și garanții reale. El critică modul în care autoritățile din ultimii ani au gestionat sistemul energetic.

Critici la adresa deciziilor politice

Petrișor Peiu susține că decidenții au transformat sistemul energetic românesc într-un haos de promisiuni politice, datorii imense și investiții incertive. Într-o postare pe Facebook, senatorul afirmă că politicienii au vândut iluzii atât cetățenilor, cât și Statelor Unite, angajându-se în proiecte pe care nu le pot susține.

Proiectul de la Doicești și implicarea politică

Peiu critică proiectul reactoarelor modulare de la Doicești, dar și construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. El consideră că România are probleme multiple și nu-și poate permite să se avânte în ambele investiții simultan.

Potrivit senatorului, principalele persoane vinovate sunt fostul premier Ludovic Orban, fostul premier Florin Cîțu, actualul premier Nicolae Ciucă, dar și Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan, plus foștii miniștri ai Energiei: Virgil Popescu, Sebastian Burduja și Bogdan Ivan.

Detalii despre implicarea americană și riscuri financiare

Peiu explică că România a încheiat un contract de circa 9-10 miliarde de dolari cu o firmă americană, aproape 7 miliarde fiind de împrumut din partea Statelor Unite. El avertizează că, dacă proiectul nu se va realiza, țara riscă un arbitraj internațional cu șanse mici de câștig și un conflict major cu partenerul strategic.

Pe de altă parte, dacă România va construi, nu are certitudinea costurilor și a timpului de implementare, iar ingineria nucleară americană a rămas în urmă. Ultimul reactor CANDU din România a fost conectat la rețea în 2007, iar în lume sunt funcționale doar 26 de reactoare CANDU, majoritatea în Canada, cu doar 2 în România. Canadienii din domeniu nu au mai livrat astfel de reactoare din 2007.

Probleme tehnice și financiare ale reactoarelor nu atât de moderne

Peiu atrage atenția asupra diferențelor tehnice dintre reactoarele CANDU și modelele PWR utilizate în alte țări. Reactoarele CANDU funcționează cu combustibil de uraniu natural și apă grea, fiind mai mici ca putere, ceea ce le face mai costisitoare și mai frecvent alimentate.

Situația globală a reactoarelor CANDU este precară, ultimele fiind conectate în anii 1980 și 1990, iar ultimele livrări au fost în 2007. Nu există alți producători actuali de reactoare CANDU în afară de Canada, iar India are în plus aproape 20 de reactoare derivate.

Costurile ridicate ale mini-reactoarelor modulare

Peiu evidențiază că, pentru proiectul de la Doicești, se intenționează achiziția unui prototip de tip FOAK, care costă de 2-5 ori mai mult decât o unitate de serie. În plus, costurile de producție a energiei din SMR sunt mai mari față de cele ale centralelor nucleare mari, fiind cu 2 până la 3 ori mai scumpe pe MW.

Acest lucru face ca costul nivelat al energiei să depășească 100 USD/MWh, comparabil cu centralele pe cărbune, fiind de două ori mai mare decât cel al centralelor nucleare clasice. Asta ridică întrebări despre rentabilitatea proiectului.

Incertitudini și întârzieri în infrastructura energetică

Peiu avertizează că, până în 2027, reactorul 1 de la Cernavodă trebuie modernizat, în timp ce centralele pe cărbune din Oltenia se află în impas, iar lucrările la grupul de la Mintia nu au început nici acum. Centralele de la Iernut, Turceni și Ișalnița nu au nici măcar constructor desemnat, ceea ce înseamnă întârzieri majore pentru reabilitări și extinderi.

El menționează că România nu are încă un plan clar pentru modernizarea infrastructurii energetice și că acești factori vor influența capacitatea țării de a susține proiectele imense de la Doicești și Cernavodă.

Implicații financiare și perspective pe termen mediu

Cu o situație financiară precară, România nu își permite să pună toate speranțele în cele două mari proiecte, care ar costa împreună aproximativ 20 de miliarde dolari. Peiu subliniază dificultățile legate de alegerea priorităților, având în vedere costurile mari ale SMR comparativ cu alte forme de energie.

Se estimează că, dacă va exista progres, primul mini-reactor de la Doicești ar putea fi funcțional în 2030, iar reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă ar putea fi puse în funcțiune cu câțiva ani mai târziu.

În concluzie, situația energetică a României rămâne una complicată, cu multiple obstacole tehnice și financiare, iar deciziile viitoare vor trebui să țină cont de aceste realități.