Comerțul agroalimentar al Uniunii Europene a atins cote maxime în 2024, arată un raport al Comisiei Europene.
Documentul evidențiază performanțe remarcabile în sectorul agroalimentar, balanța comercială a Uniunii înregistrând un sold pozitiv de 63,6 miliarde de euro.
Exporturile UE de produse agroalimentare au crescut anul trecut cu 3%, ajungând la un record de 235,4 miliarde de euro. Marea Britanie rămâne principalul partener comercial, absorbând 23% din exporturile UE (53,9 miliarde de euro). În schimb, exporturile către Rusia și China au scăzut. Performanțe notabile au înregistrat exporturile către Elveția (cu 6%, 653 milioane de euro) și Japonia (cu 6%, 458 milioane de euro).
Printre produsele agroalimentare exportate predominant de UE în 2024 se numără produsele din cereale (24,8 miliarde euro, 11% din total), produsele lactate (19,7 miliarde euro, 8%) și vinul (17,4 miliarde euro, 7%). Măslinele și produsele din cacao au înregistrat cele mai importante creșteri în valoare, determinate în principal de o creștere a prețurilor.
Importurile UE de produse agroalimentare au atins, de asemenea, un nivel maxim în 2024, crescând cu 8% (12,4 miliarde de euro), ajungând la 171,8 miliarde de euro, depășind recordul din 2022. Această creștere este determinată, în principal, de o majorare semnificativă a prețurilor la importurile de cacao, cafea, fructe și nuci.
Brazilia, Marea Britanie și Ucraina rămân principalele surse de importuri agroalimentare pentru UE. Coasta de Fildeș, Ucraina și Nigeria au înregistrat cele mai semnificative creșteri ale exporturilor către UE. Diminuări considerabile s-au înregistrat la importurile din Rusia (cu 46%, 865 milioane de euro) și Australia (cu 28%, 722 milioane de euro).
Creșterea mai accentuată a importurilor față de exporturi a dus la o ușoară diminuare a excedentului balanței comerciale în sectorul agroalimentar, ajungând la 63,6 miliarde de euro, cu 5,8 miliarde de euro (8% mai puțin) față de recordul din 2023.
