Proiectul de lege privind legalizarea și reglementarea serviciilor sexuale contra cost a primit marți un nou aviz negativ în Parlamentul României, fiind respins de cinci comisii. Inițiativa legislativă urmărește scoaterea fenomenului din economia subterană și fiscalizarea activității, însă parlamentarii au refuzat din nou această opțiune. Între timp, România continuă să nu aducă venituri la buget din această industrie, care funcționează în mare parte „la negru”.

Contextul legislativ privind prostituția în România

Prostituția a fost incriminată după venirea regimului comunist, fiind dezincriminată după anul 2000. În 2014, Codul Penal a transformat prostituția în contravenție, sancționată cu amendă, eliminându-se sancțiunile penale directe. În ultimii ani, au fost depuse mai multe inițiative legislative pentru legalizarea acestei activități, dar toate au fost respinse de Parlament.

O încercare anterioară a fost făcută în 2011, de către Silviu Prigoană, dar și atunci proiectul a fost respins. La momentul actual, avizul negativ a fost dat de cinci comisii, respingând în continuare ideea de legalizare.

Propunerile din proiectul legislativ

Inițiativa deputatului Ion Iordache prevede ca serviciile sexuale să fie prestate legal de persoane fizice autorizate, plătind taxe, impozite și contribuții sociale. Legislația ar impune controale medicale periodice și distanța față de școli, biserici și parcuri. În plus, ar fi obligatoare controalele medicale pentru bolile cu transmitere sexuală.

Proiectul urmărește să creeze un cadru juridic pentru protejarea sănătății lucrătorilor sexuali, prevenirea exploatării și a traficului de persoane, precum și pentru asigurarea unui cadru fiscal transparent pentru veniturile rezultate din aceste activități.

Estimări privind încasările pentru bugetul României

Veniturile din impozitarea prostituției în România sunt estimate la circa 150 de milioane de lei anual, conform notei de fundamentare a proiectului. Aceasta reprezintă o sumă rezultată din taxarea activității autorizate, însă în prezent sectorul funcționează în mare parte în ilegalitate, neadicând niciun venit bugetului de stat.

Nici un leu nu intră în buget din această industrie pe teritoriul național, deoarece activitatea este practică în mare măsură „la negru”.

Experiența europeană în legalizarea prostituției

Modelul european nu este omogen: unele state au ales legalizarea și reglementarea, în timp ce altele adoptă sisteme de reducere a cererii. În Germania, de exemplu, industria este estimată la 16 miliarde de euro anual, cu un grad de fiscalizare de aproximativ 5%, ceea ce aduce în buget între 200 și 500 de milioane de euro pe an.

Olanda, unde prostituția este reglementată, are venituri oficiale estimate la circa 840 de milioane de euro anual, cu un nivel de fiscalizare cuprins între 10 și 15%. În plus, bugetul de stat a încasat în ultima vreme aproximativ 100 de milioane de euro din activități legale de profil.

Alte state precum Austria și Belgia nu dispun de cifre oficiale clare, dar experiența arată că o parte semnificativă a câștigurilor rămâne nedeclarată. Această diversitate de modele demonstrează că, deși fenomenul există peste tot, impactul fiscal poate varia considerabil.

Impactul economic al legalizării în alte state europene

Industria este considerabil de profitabilă în unele țări, devenind o componentă economică importantă. În Germania, sectorul legal generează anual în jur de 16 miliarde de euro, însă doar aproximativ 5% din aceste venituri sunt impozitate, aducând statului între 200 și 500 de milioane de euro pe an.

Olanda produce venituri anuale de aproximativ 840 de milioane de euro din prostituție, cu un nivel de fiscalizare între 10 și 15%. În aceste condiții, bugetul național beneficiază de câteva sute de milioane de euro în plus.

Modelul nordic, precum cel din Suedia sau Franța, penalizează clienții pentru reducerea cererii și nu incriminează prostituția practicată de lucrători, dar această abordare nu este adoptată de România. În timp ce alte țări încearcă să reglementeze pentru a combate ilegalitatea, România rămâne în postura de observator, fără măsuri concrete de legalizare sau fiscalizare.

Această absență de măsuri face ca economia subterană să continue să alimenteze fenomene negative, fără un control efectiv din partea autorităților. România nu colectează venituri din această industrie, deși fenomenul există la nivel național.