comisia-europeana-aplica-amenzi-de-sute-de-milioane-de-euro-producatorilor-auto,-printre-care-renault-si-volkswagen
0 2 minute 1 an

15 producători auto, inclusiv Volkswagen și Renault, au fost sancționați de UE cu 458 de milioane de euro pentru acorduri anticoncurențiale privind reciclarea vehiculelor.

”Comisia Europeană a aplicat amenzi de 458 de milioane de euro asupra a 15 producători de autovehicule și Asociației Europene a Producătorilor de Automobile (ACEA) pentru un acord de tip cartel privind reciclarea autovehiculelor. Compania Mercedes-Benz a fost exclusă de la sancționare, după ce a dezvăluit acordul. Toate firmele implicate au admis implicarea și au acceptat o soluționare amiabilă”, anunță instituția europeană.

”Cercetarea UE a scos la iveală că, în ultimii 15 ani, 16 producători de automobile (inclusiv Mercedes, fără amendă) și Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile, au fost implicați în acorduri anticoncurențiale în legătură cu reciclarea autovehiculelor, pentru 15 ani, de la mai 2002 până în septembrie 2017. Această practică ilegală s-a desfășurat continuu și în spațiul european.”, precizează Comisia Europeană.

Grupul Volkswagen a primit cea mai mare amendă, 127 de milioane de euro, urmat de Renault/Nissan (81,4 milioane de euro). Opel a fost amendat cu 24 de milioane de euro, iar Ford cu 41 de milioane. BMW a fost obligat să plătească o amendă de 24 de milioane de euro.

”Am acționat ferm împotriva companiilor care au încălcat regulile concurenței în reciclare. Timp de 15 ani, acești producători s-au coordonat pentru a evita plata serviciilor de reciclare, prin acorduri de neconcurență. Nu tolerăm practicile de cartel”, a declarat Teresa Ribera, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene.

Sursa foto: Profimedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *