În cadrul emisiunii live „Ai aflat!”, prezentatorul Ionuț Cristache a comentat reacțiile recente ale CNA. Împreună cu Marius Tucă, el a analizat declarațiile fostului președinte Traian Băsescu. Potrivit celor doi, fostul șef de stat pune la îndoială veridicitatea anularii alegerilor din noiembrie.
CNA consideră afirmațiile lui Tucă ca fiind false, dar Băsescu le susține
Ionuț Cristache a abordat subiectul cu un ton ironic la adresa Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). CNA a acuzat recent pe Marius Tucă de răspândirea unei narațiuni false despre o presupusă lovitură de stat. În paralel, Cristache a remarcat că declarațiile lui Traian Băsescu se opun poziției CNA, susținând lipsa probelor pentru anularea alegerilor.
„Traian Băsescu, de la care probabil nu așteptam o astfel de declarație, având în vedere opiniile sale anterioare față de evenimentele din urma alegerilor din noiembrie… Însă astăzi face niște precizări. În urmă cu o oră, a afirmat: «După trei luni nu există nicio probă concretă care să justifice revocarea scrutinului». Astfel, el pune sub semnul întrebării atât anularea alegerilor din noiembrie, cât și legalitatea unui posibil al doilea tur de scrutin.”, a citat Cristache.
Marius Tucă: „Băsescu este cel mai potrivit să comenteze aceste aspecte”
Marius Tucă a reacționat la declarațiile lui Băsescu, afirmând că fostul președinte este o sursă avizată în ceea ce privește mecanismele de putere din România. Potrivit lui Tucă, experiența sa de la Cotroceni îl face credibil atunci când afirmă că anularea alegerilor nu este susținută de dovezi legale.
„Cred că Băsescu este cel mai potrivit să comenteze aceste aspecte. Imaginați-vă că a fost 10 ani președintele României și cunoaște foarte bine cum funcționează aceste mecanisme. Este cel mai îndreptățit să spună că nu există dovezi, o constatare făcută evident și de mulți. Dar, el vorbește și despre scenarii alternative. Că un alt scenariu ar fi fost sesizarea unor autorități precum Curtea Constituțională, președinție și așa mai departe.”, a declarat Marius Tucă.
