Viaductul de la Crivadia, situat pe DN 66 și ridicat în anii ’60, rămâne cea mai înaltă construcție de tip viaduct din România, depășind 100 de metri înălțime. Deși este folosit zilnic de mii de vehicule, structura prezintă semne vizibile de degradare după consumul de timp și lipsa intervențiilor majore.

Viaductul, o realizare tehnică din perioada comunistă

Construcția a făcut parte din modernizarea Drumului Național 66 Simeria – Petroșani, o investiție majoră a perioadei comuniste. Traseul, de aproximativ 80 de kilometri, avea ca scop facilitarea accesului către exploatările miniere din Valea Jiului, conecta zona cu Transilvania și Banatul. Lucrările au început în 1961 și au fost executate de specialiștii unei întreprinderi de construcții din Deva, împreună cu angajați ai Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara.

Cea mai dificila etapă a proiectului a fost ridicarea viaductului de la Crivadia, amplasat la poalele unui turn medieval și deasupra Cheilor Crivadiei. Podul traversează valea abruptă și deschide drumul către un canion calcaros îngust, sculptat de apele Runcului. La momentul construcției, presa vremii a descris proiectul ca fiind o realizare tehnică de excepție, utilizând schelete metalice specifice anilor ’60.

Segmentul de 17 kilometri dintre Crivadia și Petroșani a fost finalizat și inaugurat în 1966, odată cu deschiderea viaductului. Podul are arce din beton armat, formate din patru grinzi principale, ridicate spectaculos deasupra văii. În apropiere, pe o colină, se află turnul de pază medieval, restaurat în aceeași perioadă, care oferă o priveliște panoramică asupra Țării Hațegului și Munților Retezat și Șureanu. Construit în jurul anului 1528, turnul devine un obiectiv turistic reprezentativ.

Degradarea structurii și necesitatea intervențiilor

La momentul inaugurării, viaductul era considerat o realizare inginerească avansată pentru epoca sa. De-a lungul timpului, însă, structura a fost supusă influențelor naturale și traficului intens. În prezent, pe construcție se observă fisuri vizibile în beton, zone în care materialul s-a desprins și armături metalice expuse, afectate de coroziune.

Infiltrațiile de apă accelerează procesul de degradare, iar fragmente de beton și pietre cad sub pod și se adună pe substructură. Specialiștii au analizat viaductul și l-au încadrat în clasa III de stare tehnică, considerată satisfăcătoare, dar care necesită intervenții de reparație și consolidare.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara planifică realizarea documentației tehnice în 2026. În funcție de finanțare, urmează proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare.

Până la aceste intervenții, viaductul de la Crivadia rămâne un simbol al ingineriei românești din secolul trecut, susținând traficul rutier și oferind priveliști spectaculoase celor care îl traversează.