Patinatoarea rusă Kamila Valieva s-a întors oficial în competiții sâmbătă, după aproape patru ani de la cazul de dopaj de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022.
Sportiva în vârstă de 19 ani a participat la Campionatele Naționale de Sărituri ale Rusiei, desfășurate la Moscova.
Valieva a evoluat în faza sferturilor de finală ale competiției, un eveniment concentrat exclusiv pe elemente tehnice, fără componente artistice sau programe libere tradiționale. La primul său exercițiu după suspendarea expirată, patinatoarea a efectuat un salt cvadruplu toeloop, realizare apreciată cu aplauze din partea publicului prezent în sală.
Evoluția sa a facilitat calificarea în semifinalele competiției, programate pentru ziua următoare. În același timp, Valieva a participat și la o probă de sărituri în duet, unde a terminat pe locul șase. În această probă, punctajul este acordat exclusiv pentru execuția salturilor, fără evaluarea elementelor de tranziție.
Revenirea ei survine după expirarea suspendării pentru dopaj în luna decembrie. Cazul Valieva a ieșit în evidență în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022, când un test prelevat cu două luni înaintea competiției indicase prezența trimetazidinei, substanță interzisă. La acea vreme, sportiva avea 15 ani. Ulterior, a fost descalificată din proba pe echipe, iar medalia de aur a fost redistribuită Statelor Unite.
Deși a revenit în competițiile interne, Valieva nu este eligibilă pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano–Cortina 2026. Noile reguli internaționale, modificate după Beijing, stabilesc vârsta minimă de 17 ani pentru participarea la competițiile olimpice, iar Rusia nu acceptă sportivi sub steagul național.


În aceeași competiție de la Moscova, a făcut revenirea și Alexandra Ignatova (fostă Trusova), vicecampioană olimpică în 2022, aflată la prima apariție oficială după ce a devenit mamă, însă nu a reușit să se califice în semifinale.
Poziția lui Vladimir Putin privind performanțele Kamilei Valieva
După întoarcerea delegației Rusiei de la Jocurile Olimpice de la Beijing, în urmă cu patru ani, președintele Vladimir Putin a susținut public patinatoarea Kamila Valieva, afirmând că este imposibil ca ea să fi acționat în mod incorect.
„Întreaga țară și toți admiratorii patinajului artistic din lume au fost alături de Kamila. Talentul ei reunește cele mai complexe elemente ale disciplinei, precum plasticitatea, frumusețea, forța și delicatețea. Această perfecțiune nu poate fi obținută în mod necinstit, prin utilizarea unor substanțe interzise sau manipulari. În patinajul artistic, aceste mijloace suplimentare sunt inutile, știm și înțelegem acest lucru perfect”, a declarat Vladimir Putin.
