Primăria Capitalei a făcut joi anunțul privind investițiile planificate pentru acest an în diverse proiecte. Printre acestea se numără reabilitarea liniilor de tramvai, modernizarea sistemului de termoficare și continuarea proiectului de la Prelungirea Ghencea. Anunțul PMB survine la câteva zile după declarația primarului general conform căreia primăria „nu dispune de fonduri pentru a repara străzile”.
„Unele dintre principalele proiecte de investiții din acest an în Capitală
Deși resursele financiare ale PMB sunt limitate, acest lucru nu împiedică realizarea de investiții. Avem numeroase proiecte în diverse sectoruri. Unele sunt în faze inițiale, altele în implementare, iar altele aproape de finalizare sau în plan de demarare.
Primarul general Ciprian Ciucu a avut ieri o întâlnire cu Direcția de Investiții pentru a analiza proiectele în derulare, eventualele obstacole și soluțiile pentru depășirea acestora, oportunitățile de finanțare nerambursabilă, precum și prioritățile, anunțată joi Primăria Capitalei.
Pasajul Basarab, încă fără recepție
Printre proiectele anunțate de PMB se află: reabilitarea a 50 km de șine de tramvai, fiind unul dintre proiectele importante finanțate din fonduri europene. În prezent, 4,5 km sunt finalizați (fără recepție); se află în implementare 26 km (pe bulevardele Expoziției, Victor Popișteanu, Puțul lui Crăciun, Strada Dornei, Strada Clăbucet, bulevardele Chișinău, Basarabia, Theodor Pallady, Calea Călărași).
Se va da ordin de începere pentru lucrările pe bulevardele Dimitrie Pompeiu, Lacul Tei și Mihalache. Toate finalizările sunt estimate pentru anul 2029. În timpul desfășurării lucrărilor, transportul alternativ va fi asigurat cu autobuze STB», precizează Primăria.
Pasajul Basarab se află și el pe lista proiectelor pentru anul 2026.
Potrivit PMB, Pasajul are o istorie de 20 de ani într-o situație incertă. A fost dat în folosință în 2011, însă fără receptie oficială, motiv pentru care nu s-a putut efectua întreținerea corespunzătoare și s-a degradat în timp.
Prelungirea Ghencea, prioritate națională
„Facem recepția stării fizice actuale, îl întabulăm, obținem autorizația de construire, apoi putem implementa măsuri de remediere. După aceasta, se va realiza recepția finală. Prioritatea mea este ca cetățenii să beneficieze de o circulație în siguranță. Cum pot asigura acest lucru dacă nu pot realiza mentenanța pasajului?”, afirmă primarul general.
Alte investiții discutate în ședință includ urgentarea lucrărilor la Prelungirea Ghencea, modernizarea Patinoarului Flamaropol, extinderea și reabilitarea bulevardului Dimitrie Pompeiu, soluții de mentenanță și administrare pentru Arena Națională, conservarea Palatului Voievodal Curtea Veche și consolidarea Maternității Bucur.
