Vicepreședintele american, J.D. Vance, va vizita Groenlanda pentru a-și însoți soția. Motivul, afirma el, este unul de curtoazie. El va participa la o vizită în Groenlanda, vineri, context în care consilierul pentru securitate națională Mike Waltz, soția vicepreședintelui Usha Vance și secretarul american al Energiei Chris Wright se află deja în vizită în teritoriul danez. Această vizită a oficialilor americani intervine pe fondul unor pretenții de anexare a Groenlandei de către Donald Trump, conform declarațiilor premierului Groenlandei Mute Egede.
Soția vicepreședintelui american, Usha Vance, este în vizită în Groenlanda între joi și sâmbătă, însoțită de o delegație. Scopul vizitei este participarea la Campionatul Mondial de curse cu câini, la Sisimiut, pe coasta de nord-vest a Groenlandei, a anunțat Casa Albă.
“Entuziasmul în jurul vizitei lui Usha m-a determinat să o însoțesc”, a declarat el într-o înregistrare video.
Vance declară că va întâlni membri ai ”Forțelor Spațiale” și că este interesat de problemele de securitate legate de insula arctică.
Această vizită a oficialilor americani este percepută ca o presiune inacceptabilă asupra Danemarcei, a declarat marți premierul danez Mette Frederiksen. Groenlanda este un teritoriu autonom al Danemarcei.
“Nu putem permite unor reprezentanți oficiali ai altei țări vizite private”, a spus premierul danez. “Presiunea asupra Groenlandei și Danemarcei este inacceptabilă și vom rezista acesteia”.
Groenlanda se află într-un proces de formare a unui nou guvern, după alegerile legislative din 11 martie. Actualul guvern a precizat că nu a transmis nicio invitație.
”Guvernul actual este de tranziție și am solicitat respectarea acestui proces tuturor statelor”, a declarat autoritatea implicată.
“Când o delegație este refuzată, decizia trebuie respectată”, a subliniat premierul danez.
Vizita lui J.D. Vance în Groenlanda are loc într-un context de tensiuni legate de potențiala anexare a teritoriului de către Statele Unite.
Rene Pârșan este un jurnalist cu experiență, debutându-și cariera în 1992.
Vezi toate articolele
