mesaje în centrul cărora a fost tema păcii. De la Washington la Londra și Kiev, apelurile la reconciliere și speranță au dominat discursurile.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a combinat urările de Crăciun cu declarații politice. El a urat „Crăciun fericit” și i-a criticat pe democrați. Trump a afirmat că America este „din nou respectată” și a reluat subiecte legate de imigrație și securitate publică.
„Crăciun fericit tuturor, inclusiv extremiștilor de stânga care încearcă să ne distrugă țara, dar eșuează lamentabil. Nu mai avem granițe deschise, sporturi feminine, transgender pentru toți sau forțe de ordine slabe. Suntem din nou respectați, poate ca niciodată până acum. Dumnezeu să binecuvânteze America!!!” a scris Donald Trump.
Un mesaj puternic a venit din Ucraina. Președintele Zelenski a declarat că, de această perioadă festivă, ucrainenii se roagă pentru pace, așa cum o fac de aproape patru ani, de la debutul conflictului. El a spus că toți împărtășesc același vis și doresc o lume fără Vladimir Putin.
„Astăzi împărtășim cu toții un vis. Și formulăm o singură dorință: «Să dispară Vladimir Putin»”, ne spunem în gând. Însă, atunci când ne adresăm lui Dumnezeu, cerem ceva mai însemnat. Cerem pace în Ucraina. Luptăm pentru ea. Și ne rugăm pentru ea. Iar o merităm!
De la Moscova, Ministerul de Externe a menționat că analizează planul de încetare a conflictului propus de SUA, însă nu-l consideră satisfăcător. Totodată, Vladimir Putin a transmis un mesaj de Crăciun către Donald Trump.
Regele Charles al III-lea a adresat, joi, un mesaj de Crăciun poporului britanic, îndemnând la compasiune, reconciliere și solidaritate, într-o lume tot mai instabilă și agitată.
„Este necesar să valorizăm valorile compasiunii și ale unității. Mă întâlnesc frecvent cu persoane de diverse confesiuni și constat că ceea ce avem în comun este dorința de pace și respectul pentru viață.”
Un mesaj important de pace a fost transmis și din partea Vaticanului. Papa Leon al XIV-lea a afirmat că „nu poate exista loc pentru Dumnezeu dacă nu există loc pentru oameni” și a subliniat că Crăciunul reprezintă o sărbătoare a speranței, chemand pe toți să devină mesageri ai păcii.
RECOMANDĂRI:
- Vladimir Putin i-a urat lui Donald Trump un Crăciun fericit, anunță Kremlinul
- Papa Leon al XIV-lea face apel la pace în primul său Crăciun la Vatican: „Este o sărbătoare a speranței, care ne motivează să fim mesageri ai păcii”
