O nouă propunere legislativă a parlamentarilor USR, Adrian Wiener și Remus Negoi, privind sancționarea medicilor care răspândesc informații false în domeniul sănătății, a fost astăzi aprobată în cadrul Comisiei de Sănătate din Senat. Aceasta urmează să fie supusă votului în plenul Senatului și vizează penalizarea medicilor care, prin declarații publice sau online, transmit informații false sau contrare dovezilor științifice recunoscute.
„În ultimii ani, s-a observat o creștere semnificativă a cazurilor în care medici, beneficiind de autoritatea și încrederea conferite de statutul lor profesional, au răspândit pe rețele sociale informații eronate sau înșelătoare. Această atitudine a avut impact negativ asupra sănătății publice, manifestat prin scăderea ratelor de vaccinare, utilizarea unor tratamente neeficiente sau chiar periculoase și diminuarea încrederii populației în specialiștii din domeniu”, explică senatorul Remus Negoi.
„Respectul pentru știință și adevăr salvează vieți. Medicul are o responsabilitate nu doar față de pacient, ci și față de societate. Răspândirea de informații false poate avea consecințe grave. Această inițiativă nu reprezintă o sancțiune, ci o protecție pentru sănătatea publică”, a afirmat deputatul USR Adrian Wiener, medic și secretar al comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților.
În concret, proiectul aduce modificări Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, stabilind prevederi clare la articolele 450 și 455:
La Articolul 450, alineatul (1) se completează pentru ca medicii să poată fi trimiși în judecată disciplinară pentru răspândirea publică, prin orice mijloace, a informațiilor false sau contrare dovezilor științifice recunoscute la nivel național și internațional, atunci când aceste acțiuni pun în pericol sănătatea publică.
Se introduce un nou alineat la Articolul 455, precizând că asemenea abateri se sancționează cu:
• interzicerea exercitării profesiei sau a anumitor activități medicale pentru o perioadă între o lună și un an, în cazul primei abateri;
• retragerea calității de membru al Colegiului Medicilor din România, pentru abateri repetate”, potrivit comunicatului oficial.
