Decesul unui membru al familiei reprezintă un moment dificil, însă există situații în care procesul de succesiune rămâne nerezolvat timp de ani sau chiar decenii. Poate moștenitorii nu au gestionat la timp documentele, au existat neînțelegeri, lipsă de informații sau, pur și simplu, dezinteres. Dar este posibilă efectuarea împărțirii moștenirii după 10, 20 sau 30 de ani de la dispariție?

Răspunsul este DA. Conform legislației din România, cu anumite condiții și consecințe specifice fiecărui interval temporal, după cum indică sursele juridice.

Ce reprezintă procesul de succesiune

Succesiunea este procedura legală prin care bunurile unei persoane decedate, precum proprietăți imobiliare, terenuri, fonduri, drepturi și obligații, sunt transferate către moștenitori legali sau testamentari.

Codul civil stabilesște normele referitoare la ordinea moștenitorilor și împărțirea patrimoniului, iar deschiderea succesiunii are loc automat la momentul decesului. Pentru transferul efectiv al bunurilor, este necesară dezbaterea succesiunii, fie la notar, fie în instanță.

După aproape zece ani de la decesul unei persoane, procesul de succesiune poate fi reluat fără dificultate, dacă moștenitorii pot fi identificați, există acord între aceștia și pot fi prezentate documentele necesare.

Ce trebuie avut în vedere după 10 ani:

• Termenul inițial pentru opțiunea succesorală (1 an) a expirat, dar procedura poate fi deschisă în continuare;
• Unele acte, precum cele de proprietate vechi, pot fi mai dificil de recuperat;
• După 2 ani de la deces, se poate aplica un impozit suplimentar pentru bunurile imobile incluse în masa succesiunii;
• În general, procesul de succesiune după 10 ani se finalizează relativ simplu, dacă nu există litigii între moștenitori.

Succesiunea după 20 de ani: necesitate de dovezi suplimentare și verificări

După două decenii, situația se poate complica, însă procesul de moștenire poate continua, întrucât Codul civil nu stabilește un termen limită pentru acest tip de procedură.

• Este esențială dovedirea clară a raporturilor de rudenie, mai ales în cazul apariției unor erori, lipsuri sau acte pierdute în timp;
• Pot fi necesare extrase cadastrale, duplicat al documentelor de proprietate sau chiar reconstituiri documentare;
• Dacă unii moștenitori au decedat între timp, se pot naște succesiuni multiple, ceea ce poate duce la multiplicarea etapelor procesuale;
• Conflictele între moștenitori pot apărea mai frecvent, ceea ce poate duce la soluționarea în instanță;
• Cu documentație adecvată și suport juridic specializat, succesiunea după 20 de ani poate fi finalizată fără dificultăți majore.

Succesiunea după 30 de ani: posibil, dar mai complicată

Nu există restricții legale care să împiedice dezbaterea succesiunii chiar dacă au trecut trei decenii sau mai mult, însă trebuie menționat că:

• Termenul de opțiune succesorală poate genera prezumții juridice, însă acestea pot fi contrazise prin probe și declarații;
• Notarii și instanțele continuă să accepte inițierea procesului;
• Actele vechi pot fi dificil de obținut, mai ales dacă proprietățile au suferit modificări cadastrale în timp;
• Conflictele între moștenitori pot fi frecvente, iar unii pot fi decedați, plecați în străinătate sau greu de localizat, ceea ce prelungește procesul;
• Impozitul pe transferul dreptului de proprietate se aplică sigur dacă succesiunea nu a fost încheiată în primii 2 ani.

Procedura de deschidere și finalizare a succesiunii, indiferent de perioada scursă

Notarul se desemnează în circumscripția ultimului domiciliu al defunctului, apoi se depune cererea de deschidere a succesiunii, iar notarul identifică moștenitorii și solicită următoarele acte:

• certificate de naștere, căsătorie, deces;
• documente de proprietate;
• testament, dacă există.

În caz de conflicte sau absența moștenitorilor, procedura se solvează în instanță. Succesiunea se încheie prin eliberarea certificatului de moștenitor, document care atestă drepturile fiecăruia.