spitalul-din-radauti-a-fost-inclus-in-programul-pentru-pacientii-cu-avc.-alexandru-rogobete:-am-regandit-finantarea
0 3 minute 6 luni

Rețeaua națională de tratament pentru accidentul vascular cerebral acut va fi extinsă prin includerea Spitalului Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian” din Rădăuți în Programul de Asistență Prioritară – AVC, a anunțat, joi, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

„De la preluarea mandatului, am realocat fondurile și am suplimentat programele din categoria «Acțiuni Prioritare», pentru a răspunde rapid celor mai critice cazuri. Am modificat sursele de finanțare pentru a extinde rețeaua de spitale capabile să trateze pacienții cu AVC, nu doar prin fibrinoliză intravenoasă, ci și prin trombectomie și alte metode moderne, acolo unde fiecare minut poate schimba definitiv evoluția pacientului.”

Odată cu integrarea Rădăuțiului, ajungem la 50 de unități medicale pregătite pentru fibrinoliză – o rețea care nu mai este doar o inițiativă, ci o infrastructură medicală operațională, destinată intervenției rapide în situații critice,” a scris ministrul pe Facebook, Alexandru Rogobete.

Cum s-a realizat finanțarea inițiativei

El a menționat că finanțarea programului a crescut constant:

  • 29 milioane lei în 2023;
  • 45 milioane lei în 2024;
  • 66 milioane lei în 2025.

De asemenea, susține ministrul Sănătății, bugetul actual este cu 47% mai mare față de cel din 2024, iar în ultimele patru luni alocația inițială a fost suplimentată cu încă 25%, pentru a spori capacitatea spitalelor de intervenție rapidă și eficientă.

„Aceste măsuri aduc predictibilitate într-un moment în care, altfel, s-ar putea pierde o viață în câteva secunde. Consolidarea rețelei AP-AVC face parte dintr-o strategie mai amplă: un sistem de sănătate în care urgențele neurovasculare sunt gestionate profesionist, previzibil și aproape de locuința pacientului. Tratamentul prompt este un drept pentru toți pacienții, indiferent de județul în care se află,” a mai afirmat Alexandru Rogobete.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Criza apei din Prahova devine de interes general, implicând și autorități precum Ilie Bolojan. PSD solicită verificarea situației de la barajul Paltinu, gestionat de Diana Buzoianu, ministru USR.

Avertismentul lui Alexandru Rogobete: „Riscul este de a avea cea mai severă criză epidemiologică din ultimii ani în România.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *