Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) a anunțat recent cea mai mare despăgubire plătită în primul semestru al acestui an pentru o poliță de asigurare de călătorie.
„Zilnic, în medie, 50 de turiști asigurați primesc despăgubiri pentru situații neprevăzute, care le-ar fi putut afecta sever bugetul personal. De exemplu, cea mai mare plată în primul semestru pentru o asigurare de călătorie a fost de 50.000 euro”, conform datelor UNSAR.
Suma a fost destinată recuperării stării de sănătate a unui turist accidentat în afara țării, conform News.ro.
„Asigurările de călătorie sunt un sprijin esențial atunci când sănătatea sau siguranța noastră este în pericol”, a declarat Alexandru Ciuncan, președinte și director general al UNSAR.
De asemenea, valoarea totală a celor mai mari 10 despăgubiri plătite a depășit 400.000 euro (aproximativ 2 milioane lei), rezultând o medie de peste 40.000 euro (aproximativ 206.000 lei) pentru fiecare caz de daună.
FOTO – Imagine exemplificativă
Din aceste cele mai mari 10 despăgubiri, cinci au fost pentru cheltuieli medicale generate de îmbolnăviri, patru pentru accidente, iar una a fost legată de răspunderea civilă a turistului față de o terță parte.
Aceste exemple subliniază importanța unei asigurări de călătorie complete și rapide, evidențiind diversitatea riscurilor cu care se pot confrunta turiștii, conform sursei citate.
„Atunci când accidentele sau bolile apar departe de casă, asigurările de călătorie pot face diferența între un incident gestionabil și o povară financiară dificil de suportat”, a afirmat Alina Bărbulescu, coordonator secțiuni asigurări generale în cadrul UNSAR.
Despre UNSAR
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România a fost înființată în 1994 și reunește 21 de companii de profil, care acoperă peste 90% din piața locală de asigurări. Obiectivul UNSAR este de a proteja și reprezenta interesele asigurătorilor și reasigurătorilor, de a contribui la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniu, precum și de a promova activitatea de asigurări și dezvoltarea durabilă a industriei, atât pe plan național, cât și internațional.
Din 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri în valoare de 6,5 milioane euro zilnic.
