nunta-secreta-a-fiicei-purtatorului-de-cuvant-al-lui-vladimir-putin
0 3 minute 1 an

Divorț cu 2 zile înainte de nuntă

Elisaveta Dmitrievna Peskova s-a căsătorit cu Daniil Romașov pe 14 iulie 2024, conform actului de căsătorie, adoptând numele soțului. Acesta divorțase oficial cu doar două zile înainte de eveniment.

Cuplul are un fiu de cinci luni, născut la Spitalul Clinic Lapino din regiunea Moscovei.

  • Anterior, Romașov a fost căsătorit cu Vasilisa Komolova, fiica unui miliardar. Nunta lor a avut loc toamna anului 2022 într-o reședință oficială din Sankt Petersburg.
  • În 2021, Elizaveta Peskova a avut o relație cu partenerul său de afaceri, Ruslan Golbazov.

Daniil Romașov face parte din cercurile de elită din Sankt Petersburg încă din tinerețe. La 19 ani, a devenit coproprietar al companiei imobiliare NBK-Construction LLC, împreună cu Andrei Skoblov, un om de afaceri cu legături puternice cu guvernatorul regiunii.

Tânărul a primit 35% din acțiunile companiei, restul rămânând în posesia fondatorului Andrei Skoblov, fiul lui Valeri Skoblov, fost director al Școlii Militare Suvorov din Sankt Petersburg (1991-2003). În 2014, Skoblov junior a devenit deputat municipal din partea partidului Rusia Unită, condus de Vladimir Putin.

Afaceri de succes în context de conflict

Elisabeta Peskova deține 30% din compania Centrum Moscow, specializată în organizarea de expoziții și producția de materiale multimedia pentru instituții guvernamentale.

Veniturile companiei au crescut semnificativ după sancțiunile din 2022 aplicate lui Peskova.

În 2022, veniturile Centrum Moscow au crescut de 70 de ori, atingând 137 de milioane de ruble (1,5 milioane de euro). În 2023, cifra de afaceri a crescut cu încă 3,6 ori, ajungând la un record de 497 de milioane de ruble (5,5 milioane de euro).

După invazia Ucrainei, sancțiunile s-au extins și asupra soției lui Dmitri Peskov și a copiilor acestora, din cauza stilului lor de viață considerat luxos și nepotrivit pentru funcția de funcționar public.

Peskova a declarat că impunerea sancțiunilor copiilor adulți este o măsură nejustificată și nedreaptă.

Stagiu la Parlamentul European

În 2019, Elizaveta Peskova a realizat un stagiu la Parlamentul European, sub îndrumarea lui Aymeric Chauprade, fost consilier al lui Marine Le Pen pe probleme internaționale.

Cu o remunerație de 1.000 de euro lunar, ca și ceilalți stagiari, Elizaveta, studentă la Drept în Franța, a avut acces doar la informațiile publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *