Ambasada Statelor Unite la București anunță miercuri, în contextul retragerii unei părți din trupele americane dislocate în România, că parteneriatul strategic dintre România și SUA „este mai solid ca niciodată”. Reprezentanții SUA subliniază că angajamentul Washingtonului pentru securitatea Europei de Est rămâne „neclintit”.
Fotografie: Facebook/ Ambasada SUA
„În cadrul NATO, aliați precum România demonstrează o disponibilitate și o responsabilitate sporite. De peste 20 de ani, România, în calitate de membru NATO, colaborează continuu cu Statele Unite pentru atingerea obiectivelor comune de apărare. Acest parteneriat este mai solid ca niciodată. Statele Unite rămân dedicate României – ca aliat de încredere în NATO, partener strategic esențial și garant al securității în Europa. Prezența noastră fermă și angajamentul pe termen lung față de Europa sunt neclintiți, inclusiv sprijinul acordat misiunii Eastern Sentry”, afirmă Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker.
Fotografie: Shutterstock
SUA reduc numărul de militari dislocați la Marea Neagră
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a confirmat oficial printr-un comunicat că România a fost notificată despre decizia Statelor Unite de a „reevalua” prezența militară.
Conform comunicatului, această măsură face parte dintr-un proces mai amplu de reevaluare a poziției globale a forțelor armate americane.
„Printre unitățile brigăzii care vor înceta rotațiile în Europa se numără și forțe dedicate României, poziționate la Mihail Kogălniceanu. Decizia era anticipată, România fiind într-un contact constant cu partenerul strategic american. Reevaluarea forței militare a SUA reflectă noile priorități ale administrației, anunțate încă din februarie. Decizia a fost influențată și de consolidarea prezenței NATO pe Flancul Estic, ceea ce permite Statelor Unite să-și ajusteze politica militară în regiune. SUA opresc rotațiile brigăzilor care aveau componente în mai multe state NATO. Aproximativ o mie de militari americani vor rămâne dislocați în țara noastră, contribuind la descurajarea potențialelor amenințări și fiind în continuare o garanție a angajamentului SUA pentru securitatea regională,” se precizează în comunicatul oficial.
Fotografie: Alexandra Pandrea
Fotografie reprezentativă: Shutterstock
