O femeie română, în vârstă de 44 de ani, rezidentă în provincia Messina (Sicilia) din Italia, a traversat un coșmar care a durat aproape o lună după ce a răspuns la un anunț de angajare pe platformele social media.
Ea a fost chemată la domiciliul unui bărbat de 60 de ani, în centrul orașului Palagonia din provincia Catania, tot în Sicilia, pentru a o cunoaște pe presupusa bătrână de îngrijit, cu scopul de a negocia condițiile salariale, însă a fost lipsită cu forța de telefonul mobil, încuiată în locuință și supusă violențelor repetate timp de mai multe săptămâni, conform anchetatorilor citați de Catania Today.
Forțele de ordine din Palagonia au arestat suspectul în flagrant delict, pentru sechestrare de persoană și agresiune sexuală, evenimente petrecute până marți, 21 octombrie.
Potrivit relatărilor din anchetă, femeia română – mamă divorțată, cu un copil de 12 ani – și-a dat seama rapid că ceva nu este în regulă, după ce a observat că în locuință erau împrăștiate doze de bere, iar persoana vârstnică pe care urma să o cunoască dispăruse.
Bărbatul, cunoscut anterior de autorități pentru antecedente penale, și-ar fi concentrat atenția asupra aspectului fizic al femeii, adresându-i comentarii vulgare, și ar fi recunoscut că anunțul de angajare a fost doar un pretext pentru a atrage victime pentru raporturi sexuale.
Când femeia a încercat să scape, a descoperit ușa încuiată, iar suspectul i-a smuls telefonul pentru a-i bloca orice apel de ajutor, transformând astfel întâlnirea de „angajare” într-un sechestrul prelungit.
În timpul acestei perioade, bărbatul ar fi ieșit din locuință doar pentru scurte deplasări pentru cumpărături, precum țigări, alcool și alimente, încuiind locuința în permanență. Ancheta indică faptul că femeia a fost lovită și supusă constant la presiuni pentru a-i satisface „pretențiile” agresorului.
„Experiența de coșmar a femeii s-ar fi extins pe aproximativ o lună, iar pentru supunere, bărbatul ar fi recurs la lovituri multiple, cu palmele și pumnii”, au explicat autoritățile.
O speranță a apărut în ziua în care bărbatul a uitat telefonul victimei în casă, iar aceasta a reușit să trimită în mod clandestin un mesaj către o prietenă, solicitând sprijinul autorităților, apoi a șters mesajul pentru a nu fi observat de agresor.
Când forțele de ordine au intervenit la apartament, bărbatul a invocat diverse motive pentru a nu deschide, apoi a susținut că are o „parteneră” în locuință. La momentul în care ușa a fost deschisă, victima a fugit către poliție, cerând ajutor pentru a fi salvată.
Femeia a fost rapid preluată și transportată la spitalul din Caltagirone, unde medicii au confirmat leziuni fizice și psihologice compatibile cu o agresiune sexuală. Bărbatul a fost arestat pentru sechestrare de persoană și agresiune sexuală, fiind prins în flagrant de către carabinieri din Palagonia.
FOTO – Captură video: Observator TV
