Deficitul bugetar al României, complet scăpat de sub control, rămâne cel mai mare din Uniunea Europeană. Indicii Eurostat indică faptul că suntem pe primul loc în clasamentul țărilor cu cele mai ridicate deficite fiscale. Doar câteva state membre au reușit să încheie anul cu balanța bugetară pozitivă, în timp ce altele continuă să se împrumute din ce în ce mai mult. În contextul în care deficitul bugetar determină implementearea unor măsuri de austeritate, o întrebare legitimă este: vor urma în România astfel de măsuri?
România deține recordul european pentru cel mai înalt deficit bugetar, reprezentând 9,3% din PIB, conform datelor recente publicate de Eurostat. În urma noastră se află Polonia, Franța și Slovacia, în timp ce media Uniununii Europene este de 3,1%.
România are o datorie publică sub media Uniunii Europene
Deși anumite state membre au reușit să-și echilibreze finanțele, altele continuă să se împrumute în continuare, la costuri din ce în ce mai mari. Doar Danemarca, Cipru, Irlanda, Grecia, Luxemburg și Portugalia au încheiat anul cu surplus bugetar. România este singura țară din Europa Centrală și de Est cu un dezechilibru bugetar atât de ridicat. Bulgaria a încheiat 2024 cu un deficit de 3% din PIB, iar Ungaria aproape 5%.
Referitor la datoria publică, România avea la finalul anului trecut o valoare de 54,8% din PIB. În prezent, datoria publică a țării este de aproximativ 1.040 miliarde de lei, echivalent cu aproape 60% din PIB. La celălalt pol se află Estonia și Bulgaria, care au menținut datoriile în limitele stabilite de Uniune, sub 30% din PIB. Totuși, nu ocupăm cel mai rău loc în acest clasament. Țări precum Grecia și Italia depășesc 130% din PIB, iar Franța, Belgia și Spania se mențin la peste 100% din PIB.
Majoritatea țărilor europene reușesc să acumuleze resurse mai mari pentru buget, în timp ce România are venituri modeste și cheltuieli apropiate de media europeană. Cheltuielile publice pentru 2024 au fost de 43,6% din PIB, în timp ce veniturile bugetare s-au situat la circa 34,2%. Media europeană pentru anul trecut a fost de 49,2% pentru cheltuieli și 46% pentru venituri. Deși datoria României rămâne sub limita europeană de 60% din PIB, statul continuă să se împrumute, fiind nevoit să plătească dobânzi crescute pentru acoperirea deficitelor bugetare.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
După eșecul guvernului de a susține economia, Nicușor Dan propune o „soluție”, dar doar din 2026. Mulți vorbe, puține acțiuni concrete.
Un semnal de alarmă de la FMI: datoria globală continuă să crească și va depăși 100% din PIB. Unde se plasează România în acest context?
