Critic la adresa intelectualilor revoltați, Robert Turcescu a comentat la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache” revolta intelectualilor față de politicile guvernamentale. Numeroși reprezentanți ai culturii românești, printre care și Mircea Cărtărescu, au transmis o scrisoare premierului, exprimandu-și dezaprobarea faţă de reforme. Turcescu a ironizat atitudinea acestora, observând disonanţa dintre susţinerea acordată în campanie și protestul actual.
În legătură cu intelectualii nemulțumiți și care au susținut inițial noul premier, Turcescu a afirmat că aceștia sunt o ilustrare a superficialității spațiului public românesc.
„Ei cred că patru postări pe Facebook echivalează cu datoria civică”
„Intelectualul este o ființă complexă, mereu în căutare. Un intelectual cu certitudini nu este un intelectual autentic. Cei de față sunt ca niște clătite în spațiul public: „Votează-l pe Nicușor” și, o dată ce lucrurile s-au încălzit, dezbaterea intelectuală s-a estompat, la fel și implicarea lor. Ei consideră că patru postări pe Facebook în timpul campaniei electorale, sau readucerea în atenție a unor figuri istorice, echivalează cu îndeplinirea obligațiilor față de țară”, a subliniat Turcescu.
„Sunt obișnuiți să primească funcții după ce au compus ode”
„Aceștia sunt obișnuiți să primească recompense, funcţii, sau posturi diplomatice după ce au adus laude in perioada campaniei electorale. Acum, când s-a încheiat campania, și s-a conturat noua putere, sunt foarte dezamăgiți că nu au primit nici un fel de recompensă. Oamenii spun că au făcut eforturi în campanie, au scris articole pe internet și au participat la emisiuni.”
În concluzie, nemulțumirea este adâncă, generând o oarecare atitudine de distanțare, dar intelectualii speră la o recuperare a relației cu cei pe care i-au susținut.
