„Am blocat porturile pentru navele israeliene (…) şi nu permitem aeronavelor israeliene să intre în spaţiul nostru aerian”, a afirmat ministrul turc al Afacerilor Externe, Hakan Fidan, în faţa parlamentului turc.
O sursă diplomatică turcă a declarat pentru agenţia AFP că această a doua restricţie nu priveşte aeronavele comerciale israeliene care survolează Turcia. Zborurile directe dintre cele două ţări fuseseră deja întrerupte.
„Nici o altă naţiune, în afară de a noastră, nu a întrerupt complet relaţiile comerciale cu Israelul”, a subliniat Hakan Fidan într-o şedinţă extraordinară dedicată conflictului din Gaza.
Compania israeliană de transport maritim ZIM a comunicat, luni, că a primit un avertisment din partea autorităţilor portuară turce, care au anunţat că „navele controlate, administrate sau operate de o entitate legată de Israel nu vor mai fi permise în porturile turceşti”.
Relaţiile dintre Israel şi Turcia, una dintre puţinele ţări cu majoritate musulmană care recunoaşte statul Israel, s-au deteriorat de la începutul conflictului din Fâşia Gaza, declanşat de atacul Hamas asupra teritoriului israelian la data de 7 octombrie.
