Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat un eveniment seismic cu o magnitudine de 3,7 în regiunea Vrancea, înainte de prânz.
Informația inițială despre seismul din Vrancea, anunțat sâmbătă, indica o magnitudine de 3,6. Ulterior, s-a precizat că intensitatea a fost revizuită la 3,7.
„La data de 2 august 2025, ora 11:42:23 (ora României), s-a înregistrat un cutremur slab, cu magnitudinea de 3.7, în Zona Seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 115.4 km”, se arată într-un comunicat al INCDFP.
Un cutremur puternic afectează Rusia
Cutremurul s-a produs în apropiere de următoarele orașe: 55 km SE de Sfântu Gheorghe, 59 km V de Focșani, 63 km E de Brașov, 64 km NV de Buzău și 84 km N de Ploiești.
Pe 30 iulie, un puternic cutremur, cu magnitudinea de 8,8 grade pe scara Richter, s-a produs în largul coastei de est a Rusiei, declanșând avertizări de tsunami în mai multe țări din Pacific.
Au fost activate avertizări de tsunami pentru zone precum Japonia, Hawaii, Alaska, coastele de vest ale SUA și Canadei, precum și anumite regiuni din America de Sud.
Acest eveniment seismic se numără printre cele șase cele mai puternice cutremure înregistrate vreodată, și este cel mai puternic din 2011, când un cutremur cu magnitudinea 9.0 a lovit nord-estul Japoniei, generând un tsunami devastator.
Cutremurul este comparabil în intensitate cu cele devastatoare din Chile (2010) și Ecuador (1906).
