Federația Română de Fotbal a surprins plăcut, acordând titlul de „Tricolorul Lunii” unui înotător. David Popovici va primi această distincție, ca recunoaștere a performanțelor remarcabile la Campionatele Mondiale de Natație din Singapore.
David Popovici a intrat în istoria sportului național, devenind primul înotător din lume care a obținut „dubla” de 100/200 metri liber la două Campionate Mondiale diferite. Performanțele sale din Asia au impresionat lumea sportului.
David Popovici, desemnat „Tricolorul Lunii” de către FRF
Federația Română de Fotbal a anunțat, printr-un comunicat, desemnarea lui David Popovici ca „Tricolorul Lunii”. Deși premiul este de obicei acordat jucătorilor de fotbal, federalii au făcut o excepție pentru talentatul înotător român, impresionat prin rezultatele sale excepționale.
În iulie, concursul „Tricolorul Lunii” din aplicație va avea o variantă specială. Echipa Națională a decis să distinsă un sportiv de excepție, înotătorul David Popovici, pentru rezultatele excelente de la Campionatele Mondiale, acordându-i o recompensă specială.
Popovici a obținut două medalii de aur, la probele de 200 de metri și 100 de metri liber. La proba de 100 de metri, David a stabilit cel mai bun timp european din istorie, înscriind un nou record al competiției, la doar 11 sutimi de secundă de recordul mondial. Această performanță remarcabilă inspiră întreaga țară.
David Popovici ne mândrește, ne inspiră și ne amintește ce înseamnă să reprezinți România cu onoare, perseverență, și performanță la nivel înalt. Chiar dacă nu evoluează pe terenul de fotbal, spiritul său de campion rezonează cu valorile Echipei Naționale. Felicitări, David!
În semn de recunoaștere a acestei performanțe excepționale, în luna iulie nu va exista un vot în aplicația Tricolorii, premiul fiind acordat direct. Punctele utilizatorilor se vor transfera pentru votul lunii următoare.
David Popovici, recompensat de statul român
David Popovici va primi o sumă de 20.000 de euro din partea statului român, pentru cele două titluri de campion mondial obținute în Singapore. Sportivul legitimat la CS Dinamo București se așteaptă să revină în țară în weekend.
Mircea Badea a comentat recompensă, considerând-o insuficientă pentru performanțele spectaculoase la bazin. A propus o platformă pentru donații în sprijinul sportivilor.
