Modernizarea digitală este un obiectiv pe care România îl urmărește de mai bine de un deceniu, însă aplicarea practică rămâne fragmentată și inconsistentă. În ciuda proiectelor europene, strategiei naționale și investițiilor anunțate, digitalizarea în România se confruntă cu două obstacole majore: lipsa educației și ineficiența autorităților în implementarea pe scară largă a soluțiilor tehnologice.

La conferința „Digitalizare și Securitate Cibernetică”, organizată în iunie 2025, Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Orașe Inteligente, a descris tranziția digitală ca fiind plină de întârzieri și nemulțumiri. Deși există un cadru teoretic bine definit, cu planuri, strategii și fonduri, realitatea cotidiană arată că România se află încă la început de drum în multe domenii, mai ales când vine vorba de digitalizarea administrației publice, a educației și a sănătății.

Lipsa competențelor digitale împiedică accesul la servicii moderne

Unul dintre principalele obstacole identificate este nivelul scăzut de competențe digitale în rândul populației. În numeroase comunități, accesul la internet rămâne limitat, iar utilizarea platformelor online de către cetățeni este afectată nu doar de infrastructură, ci și de lipsa abilităților digitale de bază. A învăța să utilizeze o aplicație guvernamentală, să depună un document online sau să acceseze informații oficiale necesită efort considerabil pentru mulți români, în special în zonele rurale sau pentru persoanele în vârstă.

Eduard Dumitrașcu a subliniat că România trebuie să depășească stadiul actual și să accepte că adaptarea la tehnologiile emergente nu mai este o opțiune, ci o necesitate. Presiunea este deja resimțită, iar decalajul față de alte state europene continuă să crească. În același timp, digitalizarea nu presupune ca fiecare cetățean să devină programator, ci ca fiecare să înțeleagă și să utilizeze instrumentele digitale puse la dispoziție de stat și de sectorul privat.

Statul digitalizat doar pe plan teoretic: între birocrație și promisiuni

Pe de altă parte, autoritățile progresează lent, fragmentat și fără o coordonare coerentă. Deși există fonduri europene importante pentru digitalizarea serviciilor publice, multe dintre acestea fie nu sunt absorbite corespunzător, fie sunt utilizate ineficient. Platforme precum Ghiseul.ro sau Spațiul Privat Virtual reprezintă exemple de inițiative utile, dar care nu acoperă complet interacțiunea dintre cetățeni și stat. Interoperabilitatea sistemelor este redusă, bazele de date nu comunică între ele, iar lipsa standardizării face ca digitalizarea să fie percepută ca un proces artificial și dificil de utilizat.

În plus, sectorul public manifestă adesea o rezistență la schimbare, mai ales atunci când aceasta presupune reorganizarea fluxurilor de lucru sau abandonarea procedurilor învechite. În lipsa unei reforme administrative reale, digitalizarea riscă să devină doar un strat tehnologic aplicat pe birocrația tradițională.

Evenimentul recent a evidențiat și alte probleme stringente: de la securitatea cibernetică la necesitatea unor politici coerente în educația digitală. România are potențialul de a deveni un centru tehnologic regional, însă pentru atingerea acestui obiectiv este nevoie de mult mai mult decât declarații publice. Este necesară o infrastructură funcțională, un leadership coerent și o cultură digitală construită treptat.