O tânără a anunțat luni seara, prin apel la 112, că un minor de 15 ani a fost găsit agățat de o ramură de copac în Sectorul 5.
Poliția a intervenit imediat și a descoperit două corturi în care locuia familia adolescentului, la marginea unui teren deschis. Mama, concubina ei și adolescentul respective erau prezenți acolo.
Copacul unde a fost găsit băiatul se afla aproape de corturi. Adolescentul a profitat de un moment de neatenție al adulților.
„Din primele constatări, părinții și partenerul său erau plecați la cumpărături, când s-a produs tragedia. Echipele medicale au încercat resuscitarea, dar au constatat decesul adolescentului”, a comunicat Poliția Capitalei.
Cadavrul a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală pentru expertiză. Ancheta a fost preluată de procurorii Tribunalului București, care vor stabili circumstanțele evenimentului.
