Prețuri mai mari la hoteluri, din cauza creșterii costurilor. Administratorii de hoteluri anunță majorări de prețuri pentru cazare și servicii, începând cu data de 1 iulie. Aceștia susțin că nu au altă opțiune, iar tarifele vor crește cu 15% în unitățile de cazare de la litoral. Cu toate acestea, noile pachete vor include și alte avantaje pentru atragerea turiștilor.
Hotelierii se confruntă cu costuri excesiv de ridicate, din cauza măsurilor de austeritate preconizate, iar turiștii se tem că o vacanță în România va costa aproape la fel ca una în Grecia.
Asemenea majorări sunt observate și în alte stațiuni de vacanță din țară, nu doar pe litoral. Hotelierii anticipează că aceste măsuri vor afecta turismul românesc.
„Trebuie să găsim soluții inovatoare. Pentru a contracara creșterea prețurilor, am finalizat un proiect de instalare a unui parc fotovoltaic”, precizează Dumitru Fechete, proprietarul unei pensiuni.
În acest context, mulți turiști români se gândesc să își petreacă vacanțele în alte țări.
„Creșterile sunt semnificative. Dacă TVA-ul va crește, prețurile vor fi și mai mari, iar oamenii se vor orienta spre destinații străine”, declară un turist.
Marian Tănase este un jurnalist online cu o experiență de peste 20 de ani. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în 2001, iar în 2002 s-a alăturat echipei portalului Apropo.ro, …
vezi toate articolele
