Duminica Tuturor Sfinților 2025 – dată și semnificație
Sărbătoarea tuturor celor sfinți, recunoscuți sau anonimi, este marcată pe 15 iunie. Așezată imediat după Rusalii, celebrează finalul perioadei pascale și reprezintă o zi de meditație, mulțumire şi rugăciune pentru mijlocirea sfinților în viața credincioșilor.
Semnificația divină a acestei zile este strâns legată de venirea Duhului Sfânt, sărbătorită cu o săptămână înainte. Este o recunoaștere a virtuților creștine.
Această zi este deopotrivă spirituală și comunitară. Credincioșii sunt invitați să se roage pentru mijlocirea sfinților la Dumnezeu și să reflecteze asupra vieții lor, inspirându-se din exemplul acestora.
În tradiție populară, ziua este cunoscută și ca „Moșii de vară”. În unele zone, se fac pomeni pentru cei adormiți, aprindându-se lumânări și oferindu-se daruri, printre care colivă și fructe.
În această zi, se roagă pentru protecție, se evită certurile, lipsa de respect și se evită activitățile gospodărești. Este o zi dedicată îmbrăcăminții tradiționale și participării la slujbe.
De asemenea, se înalță rugăciuni către sfinții ocrotitori, se ascultă relatări despre viețile lor, și se împart fructe precum cireșe și vișine, și se face pomenirea celor adormiți.
Există obiceiuri de a da de pomană pentru cei fără rude, de a împărți colivă și vin, de a aprinde lumânări la morminte și a oferii mâncare. Se celebrează o slujbă specială a Moșilor.
Această sărbătoare evocă speranța în viața veșnică și invocă exemplul sfinților ca modele de viață.
