cotatiile-la-titei-sunt-la-cel-mai-inalt-nivel-din-ultimele-5-luni.-motivul-pentru-care-au-depasit-pragul-de-9%
0 2 minute 12 luni

Prețurile petrolului au atins maximele din ultimele cinci luni, după atacurile Israelului asupra unor ținte strategice din Iran.

Tensiunile crescute din Orientul Mijlociu pun sub semnul întrebării încrederea investitorilor, aceștia evitând investițiile în zone conflictuale din cauza riscurilor. Piața petrolului, extrem de sensibilă, a reacționat prompt, pe bursă.

Prețul barilului de petrol Brent a crescut cu 9,07% la 03:15, atingând 76,65 dolari. Anterior, prețul a atins un maxim de 78,50 dolari, cel mai ridicat nivel din luna ianuarie, anunță Reuters.

Și pe bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), prețul barilului a urcat cu 9,45%, ajungând la 74,47 dolari la 03:15. Anterior, prețul a atins un vârf lunar în ianuarie de 77,62 dolari.

Aceste creșteri reprezintă cele mai importante fluctuații zilnice din 2022, de la invazia Rusiei în Ucraina.

Iranul ar putea perturba aprovizionarea globală cu petrol

O escaladare a conflictului, implicând o eventuală reacție din partea Iranului prin atacuri asupra infrastructurii petroliere regionale, ar avea un impact negativ asupra aprovizionării globale.

„Atacul asupra Iranului a generat mari incertitudini geopolitice, piața fiind îngrijorată de posibile întreruperi ale aprovizionării cu petrol”, menționează experții.

Într-un scenariu grav, Iranul ar putea bloca aprovizionarea cu până la 20 de milioane de barili de petrol pe zi prin atacuri asupra infrastructurii energetice regionale sau prin blocarea accesului petrolierelor prin strâmtoarea Hormuz, un nod crucial în transportul global de petrol, conform surselor citate.

Cine este Anghel Ion? Un tânăr jurnalist, la început de carieră. Pasionat de sport, cultură, economie și relații internaționale.


Vedeți toate articolele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *